x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Nord a testat trei rachete

Coreea de Nord a testat trei rachete

02 Iul 2009   •   00:00

Phenianul a efectuat joi trei teste cu rachete cu rază scurtă de acţiune, în largul coastei de est a ţării, au afirmat oficiali sud-coreeni, la numai câteva ore după ce regimul comunist a încheiat negocierile cu Seulul privind complexul industrial comun, a relatat agenţia Yonhap în pagina electronică.



"O rachetă a fost lansată joi la ora locală 17:20 (10:20 ora României), iar a doua la ora 18:00 (11:00 ora României), din zona Sinsang-ni" (în apropierea oraşului Wonsan, est), a declarat Won Tae-jae, purtătorul de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Apărării. A treia rachetă a fost lansată la ora 19:50 (12:50, ora României), în apropiere de Sinsang-ni.

Potrivit unor oficiali care şi-au păstrat anonimatul, rachetele au aterizat la circa 100 de kilometri în largul coastelor, unde Phenianul a impus restricţii maritime în perioada 25 iunie-10 iulie, pentru manevre militare.

Această lansare este cel mai recent demers militar pe care Coreea de Nord îl face după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie care a înăsprit sancţiunile împotriva statului comunist, ca pedeapsă pentru testul nuclear de la 25 mai. Coreea de Nord a realizat primul ei test nuclear în 2006, iar în ultimele săptămâni au apărut informaţii conform cărora Phenianul s-ar pregăti să testeze o rachetă balistică intercontinentală. (MFM)

×
Subiecte în articol: externe