x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Nord sărbătoreşte 101 ani de la naşterea "părintelui naţiunii", Kim Ir-Sen. De ce se tem specialiştii

Coreea de Nord sărbătoreşte 101 ani de la naşterea "părintelui naţiunii", Kim Ir-Sen. De ce se tem specialiştii

15 Apr 2013   •   08:42
Coreea de Nord sărbătoreşte 101 ani de la naşterea "părintelui naţiunii", Kim Ir-Sen. De ce se tem specialiştii
Sursa foto: nasaspaceflight.com

Coreea de Nord marchează astăzi 101 de ani de la naşterea preşedintelui etern, Kim Ir-Sen, părintele fondator al republicii comuniste. Specialiştii se tem însă că "petrecerea" va fi însoţită de un test cu rachetă.

La Phenian, au fost dezvelite noile statui ale lui Kim Ir Sen si Kim Jong il, pe care le vor vedea miile de militari asteptati la ceremonii. Iar doua rachete cu raza medie de actiune au fost deja puse pe lansatoare mobile si exista temeri ca cel putin una dintre ele va fi lansata astazi.

În cadrul ceremoniilor militare cu ocazia Zilei Soarelui, cum este denumită ziua de naştere a fondatorului nord-coreean, se aşteaptă să-şi facă apariţia şi actualul lider al ţării, Kim Jong-un, care nu s-a mai arătat în public de pe 1 aprilie. Această "dispariţie" vine în condiţiile în care regimul nord-coreean a ameninţat cu atacuri asupra Coreei de Sud, Japoniei şi Statelor Unite.

Între timp, Coreea de Nord apare într-un scandal în Marea Britanie. London School of Economics (LSE), o prestigioasă şcoală britanică, a cerut duminică postului BBC să nu difuzeze un reportaj realizat clandestin în Coreea de Nord de către un jurnalist, care a pretins că urmează cursurile sale şi se află într-o vizită de studii.

Televiziunea publică britanică a refuzat să scoată din grilă reportajul, intitulat "North Korea Undercover" (Sub acoperire în Coreea de Nord), acesta urmând să fie difuzat luni, în cunoscuta emisiune de investigaţii Panorama, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al BBC.

LSE afirmă, într-un e-mail transmis sâmbătă seara personalului şi studenţilor săi, că un jurnalist din partea emisiunii Panorama, John Sweeney, a reuşit să viziteze Coreea de Nord luna trecută, pretinzând că este student la istorie care participă la o călătorie de studii în această ţară extrem de închisă.

Întrebat de AFP, un purtător de cuvânt al BBC a confirmat că jurnalistul a intrat în Coreea de Nord, însă nu a dorit să explice condiţiile în care a făcut acest lucru.

Televiziunea publică a respins acuzaţiile şcolii, care apreciază că stratagema i-ar putea pune pe studenţii săi în "mare pericol", în cazul în care autorităţile nord-coreene ar descoperi acest subterfugiu.

LSE şi un purtător de cuvânt al emisiunii Panorama au precizat că studenţii au fost informaţi că îi însoţeşte un jurnalist, însă administraţia şcolii insistă că nu i-a fost adus la cunoştinţă acest lucru.

Potrivit Panorama, studenţii erau în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la riscurile la care se expun călătorind în Coreea de Nord alături de un jurnalist care nu se prezintă ca atare.

"Aş dori ca BBC să scoată din program acest reportaj pentru ca nicio imagine cu studenţii noştri să nu fie difuzată şi ca aceştia să nu fie în pericol", a insistat directorul LSE, Craig Calhoun.

Potrivit site-ului emisiunii Panorama, John Sweeney a petrecut "opt zile infiltrat în ţara cel mai dur controlată din lume", timp în care a putut să observe "un peisaj de o întunecime mai presus de cuvinte, cu un popor care a fost supus spălării creierului timp de trei generaţii şi un regim mulţumit să dea impresia că se îndreaptă spre Armageddon".

×