Cele două Corei au convenit joi să aibă un dialog la nivel înalt în luna decembrie, în conformitate cu acordul de compromis încheiat în august pentru dezamorsarea tensiunilor în Peninsula Coreeană, relatează AFP.
Un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Unificării, Jeong Joon-Heea, a declarat presei că cele două părţi se vor întruni la nivel de adjuncţi ai miniştrilor pe 11 decembrie în zona industrială intercoreeană Kaesong, care se află în Coreea de Nord, foarte aproape de frontieră.
Cele două state rivale, care din punct de vedere tehnic sunt în continuare în război, au ajuns la această decizie la încheierea discuţiilor preliminare în localitatea de frontieră Panmunjon, unde, în 1953, a fost semnat armistiţiul intercoreean.
Sursa: Agerpres