Nicolas Petro, fiul președintelui Columbia Gustavo Petro, va fi judecat într-un proces de îmbogățire ilicită și spălare de bani. Presupusele infracțiuni s-au produs în timp ce Nicolas Petro era politician în provincia Atlantico, a declarat procurorul general.
Petro a fost arestat în Barraquilla, capitala regiunii Atlantico, în iulie împreună cu fosta sa soție, Daysuris del Carmen Vasquez, care este vizată de acuzații similare.
În cadrul unei audieri din august, Petro a pledat nevinovat și a anunțat că va colabora cu procurorii, care îl acuză că a cumpărat proprietăți evaluate la 394.000 de dolari cu bani care nu proveneau din salariul său.
Acordul pe care Petro l-a negociat cu procurorii nu s-a încheiat deoarece anchetatorii nu au primit informații și dovezi despre implicarea altor persoane, potrivit procurorului general.
Conform acuzațiilor, Nicolas Petro a primit bani de la traficanții de droguri în schimbul includerii lor în planurile de pace ale președintelui.
Președintele a negat orice legătură cu activităților ilegale ale fiului său. Scandalul amenință să împiedice negocierile cu grupările armate din Columbia privind predarea armelor și încheierea unui tratat de pace.
(sursa: Mediafax)