x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mafia italiană, îngropată de poliție și concurență

Mafia italiană, îngropată de poliție și concurență

de Şerban Mihăilă    |    23 Ian 2023   •   06:40
Mafia italiană, îngropată de poliție și concurență
Sursa foto: Hepta

Mafia siciliană și cea americană controlau cândva o adevărată industrie transatlantică a viciilor, în valoare de milioane de dolari, condusă în mod sângeros. Pe măsură ce baza de putere a Cosa Nostra a fost erodată de eforturile concertate ale autorităților din Italia și din Statele Unite, organizația criminală a început să fie înlocuită de gangsteri mai violenți, din America de Sud și Europa de Est.

Arestarea recentă a lui Matteo Messina Denaro, ultimul „naș” al temutei mafii siciliene Cosa Nostra, este considerată de mulți drept sfârșitul legendarei grupări criminale.

Denaro a condus o campanie brutală de teroare în anii ’80 și ’90, atunci când Cosa Nostra a declarat război statului italian, ucigând judecători, bombardând biserici și anunțând o vendetă contra papei.

Prăbușire galopantă

Faptul că liderul mafiot a fost prins la numai 16 kilometri de locul lui de naștere, în vestul Siciliei, arată cum cercul său intim s-a restrâns tot mai mult în cei 30 de ani de fugă.

După cum explică John Dickie, profesor de Studii italiene la University College London (UCL), acesta este doar un semn care arată cât de mult a decăzut faimoasa Cosa Nostra.

„Șefii mafioți care fug rămân în teritoriul local. Acolo se află organizația și rețelele lor de sprijin și acolo se pot ascunde cel mai bine”, spune Dickie, citat de publicația „The Sun”.

„Cu o generație în urmă, când Denaro a fugit, vestul Siciliei era un «teritoriu ostil» pentru stat. Mafia hotărâse că are dreptul să ucidă pe oricine fără a fi pedepsită, și să-și ia taxa de extorcare din orice activitate economică, legală sau ilegală”, adaugă profesorul.

Descriind mafia de la vremea respectivă drept un „stat din umbră”, el mai precizează că Sicilia anilor ’90 risca cu adevărat să se transforme într-o „narco-republică”.

„În ultimii 30 de ani, statul italian a recâștigat încet-încet teren, iar acest lucru a tăiat din rețeaua de sprijin a lui Denaro. Rețeaua de sprijin se întindea în sus și în jos pe scara socială și includea rude și susținători de afaceri”, afirmă Dickie. Profesorul, autorul cărții „Cosa Nostra: The History of the Sicilian Mafia” („Cosa Nostra: Istoria Mafiei siciliene”), îl numește pe Denaro drept „ultimul” dintre marii șefi mafioți de pe insulă.

„Acest lucru constituie un nou capitol pentru Sicilia și este un alt semn că mafia siciliană se află într-o situație foarte proastă”, mai spune el.

Podul transatlantic, în aer

Cosa Nostra este una dintre cele patru mari organizații de tip mafiot active în prezent în Italia. Dintre celelalte trei, cea mai puternică este mafia ’Ndrangheta, cu sediul în Calabria, în sudul Italiei. Celelalte două sunt Camorra, care acționează în jurul portului sudic Napoli, și Sacra Corona Unita, cu sediul în Puglia, tot în sudul țării.

’Ndrangheta are de mult timp legături cu cartelurile din America de Sud, iar Cosa Nostra a fost cândva atotputernică, deoarece avea ceva ce celelalte grupuri mafiote nu aveau - un pod transatlantic, explică Dickie. Prin organizația ei soră, Cosa Nostra din New York, formată în mare parte din cinci familii conducătoare, mafia siciliană avea acces la cea mai bogată piață de bunuri ilegale din lume.

Începând însă din anii ’70, legea R.I.C.O. („Racketeer Influenced and Corrupt Organizations”) a intrat în vigoare pentru a distruge mafia.

Această lege federală, concepută pentru a combate crima organizată în SUA, a permis autorităților americane să-i lovească pe infractori cu sancțiuni extinse. R.I.C.O. este una dintre cele mai controversate legi promulgate în acest secol și, în același timp, una dintre cele mai eficiente.

„Podul transatlantic a fost rupt. Aceasta a fost o cauză majoră a declinului mafiei siciliene”, explică Dickie. Acest lucru a fost urmat, în anii ’80, de „Procesul Comisiei”, care îi viza pe mafioții americani, și de „Procesul Maxi” din Palermo, Sicilia, în urma căruia 338 de mafioți au fost băgați după gratii.

Din această perspectivă, capturarea lui Denaro este mai puțin o lovitură de ciocan pentru mafia din Sicilia și reflectă, mai degrabă, cât de mult a scăzut puterea acesteia, consideră profesorul intervievat de publicația britanică.

Concomitent, arestarea reflectă lupta de zeci de ani a autorităților și polițiștilor din Sicilia contra mafiei.

Putere amputată

Un fapt care demonstrează haosul de la vârful Cosa Nostra este acela că organismul său de coordonare, unde „șeful suprem” se întâlnește cu adjuncții lui, nu a mai putut să se reunească în persoană, din 1993. „Au încercat de patru ori să se reformeze și să aleagă un nou șef suprem, dar de fiecare dată poliția i-a supravegheat și i-a pus sub ascultare”, afirmă Dickie.

Astfel, alți mafioți au fost arestați, urmăriți penal și încarcerați, în timp ce încercau să repornească „comisia”.

„Dacă ești șef mafiot, afacerile tale se vor intersecta cu teritoriile altor șefi. De exemplu, autoritățile construiesc un drum și tu vrei să îți iei partea ta, dar drumul va trece pe teritoriul altui șef mafiot. În acest caz, este nevoie de o autoritate de reglementare, altfel situația va degenera într-o vărsare de sânge. Lucrurile nu funcționează nici pe departe la fel de bine sau de ordonat fără «comisie»”, dezvăluie Dickie.

 

Lupta pentru droguri

Declinul Cosa Nostra nu înseamnă însă și sfârșitul complet al mafiei. În timp ce legăturile mafiei siciliene cu cea americană au fost distruse, ’Ndrangheta are o rază de acțiune mult mai extinsă, la scară globală.

„Organizațiile mafiote italiene sunt teritoriale. Acestea există pentru a controla teritoriu și pentru a fi un stat din umbră”, spune profesorul de la UCL.

„Când Cosa Nostra suferă, câștigă cetățenii și statul, nu o altă organizație criminală. Acest lucru înseamnă libertatea de a conduce o afacere fără cereri de extorcare”, adaugă el.

Mafia siciliană nu se mai ocupă de rutele internaționale ale drogurilor așa cum o făcea înainte. Pe piața liberă a drogurilor, ’Ndrangheta are acum mai mult succes.

Arestarea lui Denaro, ultimul „naș” în viață al așa-numitei „aripi de masacru” a Cosa Nostra, ar putea permite ’Ndrangheta să ocupe acest gol pe piețele internaționale de droguri.

Fost procuror antimafia și antiterorism din Italia, Federico Cafiero De Raho a afirmat pentru „Financial Times”: „Ascunderea lui Denaro a evidențiat puterea extraordinară a Cosa Nostra. Arestarea sa a frânt însă această putere!”.

Noii jucători

Dar acolo unde puterea Mafiei s-a diminuat, alte grupuri criminale au intrat în acțiune pentru a-i lua locul. Europa a fost lovită, în ultimii ani, de ceea ce șeful poliției federale belgiene, Eric Snoeck, a descris drept un „tsunami” de cocaină.

Aproximativ 240 de tone de droguri au fost confiscate în 2021, susține „Europol”, de aproape cinci ori mai mult decât în deceniul anterior.

Europa a devenit o piață profitabilă pentru marile carteluri de droguri, care își expediază marfa pe continent prin intermediul unor porturi importante, precum Anvers și Rotterdam.

În timp ce orașul Anvers este sfâșiat de confruntări armate, procurorul-șef al Belgiei, Johan Delmulle, a avertizat, de altfel, că țara ar putea fi în curând „privită ca un narco-stat”, aceeași direcție spre care se temeau autoritățile italiene că se îndreaptă Sicilia în anii ’90, atunci când Denaro era la apogeu.

Carteluri din Columbia și Mexic controlează în prezent cea mai mare parte a pieței mondiale de cocaină, aducând violența pe continentul european. La rândul lor, gangsteri est-europeni controlează piețe de droguri din mai multe părți ale Europei.

Cu toate acestea, capturarea lui Denaro ar putea să nu însemne moartea totală a Cosa Nostra. Mafia este întotdeauna atât de puternică, pe cât de solidă este rețeaua de funcționari corupți pe care se poate baza. Mai mult, arestarea lui Denaro ar putea oferi unei noi conduceri, mai înfometate, șansa să se ridice.

 

Mafia a apărut în SUA după 1930, sub denumirea grupării siciliene Cosa Nostra, preluând rapid controlul asupra crimei organizate din țară.

 

Timp de decenii, o serie de lideri americani s-au chinuit, fără succes, să realizeze ceea ce pandemia de coronavirus a făcut în doar câteva săptămâni: să pună Cosa Nostra pe butuci. Aflată în plină expansiune pe teritoriul SUA, coronacriza a distrus peste noapte, în 2020, escrocheriile tradiționale ale organizației criminale, cum ar fi pariurile, taxele de protecție și lucrările din construcții.

×
Subiecte în articol: cosa nostra Matteo Messina Denaro