Kusa este supranumit "emisarul morţii" pentru rolul jucat în anii ’80 în organizarea unor atacuri teroriste în Europa şi în asasinarea mai multor opozanţi libieni aflaţi în exil. El este totodată considerat "părintele atentatului de la Lockerbie", din 1988, când un libian s-a aruncat în aer la bordul unui avion de pasageri american. Aeronava s-a prăbuşit în apropierea localităţii scoţiene Lockerbie, toate cele 270 de persoane aflate la bord pierzându-şi viaţa. Kusa nu se află pentru prima dată la Londra. În anul 1980, la scurt timp după ce a fost numit ambasador în Marea Britanie, Kusa a fost extrădat pe motiv că şi-a exprimat public susţinerea faţă de uciderea disidenţilor libieni şi a ameninţat că ţara sa va sprijini Armata Republicană Irlandeză (IRA).
Fostul ministru libian de Externe s-a aflat toată ziua de joi în interogatorii şi a discutat cu şeful diplomaţiei britanice, William Hague, care i-a transmis lui Kusa că nu va beneficia de imunitate în faţa justiţiei internaţionale şi britanice. Pe de altă parte, Hague a declarat că s-a aflat în legătură permanentă cu Musa Kusa: El "a fost canalul meu de comunicare cu regimul libian în ultimele săptămâni şi am discutat de câteva ori cu el prin telefon. Demisia sa demonstrează că regimul Gaddafi este fragmentat, este supus presiunilor şi se prăbuşeşte din interior". "Îi încurajăm pe cei din anturajul lui Gaddafi să îl părăsească şi să opteze pentru un viitor mai bun pentru Libia, care să permită o tranziţie politică şi o veritabilă reformă, care să răspundă aspiraţiilor poporului libian", se arată într-un comunicat transmis de Ministerul britanic de Externe.
Citește pe Antena3.ro