x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Criminalul Anders Breivik vrea să iasă din închisoare pentru a participa la înmormântarea mamei sale

Criminalul Anders Breivik vrea să iasă din închisoare pentru a participa la înmormântarea mamei sale

24 Mar 2013   •   09:40
Criminalul Anders Breivik vrea să iasă din închisoare pentru a participa la înmormântarea mamei sale

Anders Behring Breivik, autorul masacrului comis în iulie 2011 în Norvegia, soldat cu moartea 77 de persoane, ar dori să asiste la înmormântarea mamei sale, a făcut cunoscut sâmbătă avocatul lui, citat de Associated Press - informează Agerpres.

Mama sa a decedat vineri, la vârsta de 66 de ani, după o lungă boală.

Criminalul şi mama sa, Wenche Behring Breivik, s-au întâlnit de curând în această lună la închisoarea Ila unde Breivik îşi efectuează pedepsa, a explicat avocatul lui, Tord Jordet. El a povestit că Breivik şi mama sa au ştiut că este vorba despre ultima lor întâlnire, astfel că li s-a permis să-şi ia rămas bun. El a adăugat că a vorbit cu clientul său sâmbătă dimineaţă şi acesta era în doliu şi trist din cauza veştii primite. "El mi-a spus că aveau puncte de vedere complet diferite, însă o relaţie bună mamă-fiu. El consideră că a fost o mamă bună", a povestit avocatul.

Breivik doreşte să participe la înmormântarea mamei sale, însă autorităţile penitenciare sunt cele care decid dacă îi vor permite acest lucru, a subliniat Jordet.

×
Subiecte în articol: anders behring breivik