x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Criza alimentară: Yemen vrea să importe grâu din India pentru că rămâne fără provizii

Criza alimentară: Yemen vrea să importe grâu din India pentru că rămâne fără provizii

07 Iul 2022   •   21:35
Criza alimentară: Yemen vrea să importe grâu din India pentru că rămâne fără provizii

Yemen vrea să importe grâu din India pentru că rezervele alimentare ale țării se termină, anunță un demnitar.

O delegație din Yemen va vizita India săptămâna viitoare în încercarea de a obține grâu pentru țara devastată de război, unde stocurile strategice de alimente se epuizează.

Mohammed al Ashwal, ministrul comerțului și industriei din guvernul yemenit susținut de Arabia Saudită, a declarat pentru Reuters că delegația va încerca să finalizeze un acord pentru a importa grâu din India.

Rezervele de alimente strategice ale Yemenului vor rezista până la sfârșitul lunii august, a mai spus demnitarul.

În luna mai, India a interzis exporturile de grâu, în condițiile în care producția sa a scăzut, iar prețurile interne au urcat. De atunci, India a emis derogări pentru anumite țări.

„S-au înregistrat progrese mari în punerea în aplicare a acordului cu guvernul indian privind ridicarea interdicției asupra exporturilor de grâu către Yemen", a declarat Ashwal.

Nu s-a precizat cât de mult grâu vrea Yemenul să ia din India sau cât de repede ar putea fi livrat, în cazul în care se ajunge la un acord.

Întreruperea exporturilor ucrainene și rusești, cauzată de invazia Rusiei în Ucraina, și interdicția de export a Indiei riscă să adâncească criza alimentară din Yemen și să crească inflația. Prețurile la alimente s-au dublat în doi ani în unele părți ale țării.

(sursa: Mediafax)

×