x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CRIZA din SIRIA. Washington şi Moscova, ACORD asupra cadrului distrugerii armamentul chimic sirian

CRIZA din SIRIA. Washington şi Moscova, ACORD asupra cadrului distrugerii armamentul chimic sirian

27 Sep 2013   •   08:33
CRIZA din SIRIA. Washington şi Moscova, ACORD asupra cadrului distrugerii armamentul chimic sirian

Statele Unite şi Rusia au ajuns joi, la ONU, după mai multe săptămâni de negocieri intense, la un acord asupra unui text care stabileşte cadrul distrugerii arsenalului chimic al regimului Bashar al-Assad, relatează AFP, conform Mediafax. Această rezoluţie, care ar putea să fie adoptată încă de vineri seara, constituie un progres diplomatic major. De la începutul conflictului sirian, în martie 2011, Consiliul de Securitate al ONU nu a reuşit să se pună vreodată de acord asupra unui text, Moscova şi Beijingul opunând câte un vot de veto în trei rânduri.

"Este vorba despre un progres semnificativ în Consiliul de Securitate, care acţionează în mod unit pentru a impune obligaţii legale şi constrângătoare Siriei, pentru prima dată", a declarat Samantha Power, ambasadoarea Statelor Unite la ONU.

Proiectul rezoluţiei, după care AFP a obţinut o copie, prevede posibilitatea ca membrii Consiliului să stabilească sancţiuni împotriva regimului al-Assad în cazul în care nu este respectat planul dezarmării chimice.

Totuşi textul nu precizează care sunt măsurile vizate şi nu impune sancţiuni în mod automat. În cazul unei încălcări a angajamentelor va fi necesară adoptarea unei noi rezoluţii, situaţie care îi oferă Moscovei, aliatul Damascului, constrolul şi posibilitatea unui blocaj.

Acest text a fost dezbătut joi seara într-o reuniune a celor 15 membri ai Consiliului de Securitate. Votul, la nivel ministerial, este prevăzut vineri, la ora locală 20.00 (sâmbătă, 3.00, ora României), a anunţat misiunea Franţei la ONU într-un mesaj postat pe contul de Twitter.

×