x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CRUCEA ROȘIE: 16 imigranți, sosiți în AUstria, inernați în spitale

CRUCEA ROȘIE: 16 imigranți, sosiți în AUstria, inernați în spitale

06 Sep 2015   •   14:32
CRUCEA ROȘIE: 16 imigranți, sosiți în AUstria, inernați în spitale
Sursa foto: Foto: MTI

16 imigranţi care au sosit în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în Austria din Ungaria au fost internaţi în spitale, inclusiv şapte copii pentru diaree, vărsături şi deshidratare, a anunţat Crucea Roşie, citată de DPA.

"Am avut un mare val de imigranţi în jurul orelor 1 şi 2 dimineaţa. Aproximativ 1.000 de persoane au sosit", a declarat şeful echipei Crucii Roşii, Reinhold Renner, pentru agenţia de presă APA.Printre persoanele spitalizate figurează un diabetic şi o femeie gravidă, a indicat el.

Trei trenuri cu 1.200 de migranţi vor sosi în orele următoare în gara din Munchen de la Salzburg, Austria, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului bavarez.

Circa 600 de persoane care au sosit duminică au fost trimise cu trenul spre centrele de refugiaţi din vestul oraşului Dortmund. Suplimentar, 13 autobuze staţionează la Munchen pentru a-i prelua pe noii sosiţi şi a-i transporta spre alte destinaţii din Germania, a spus acelaşi purtător de cuvânt, citat de DPA.

Duminică, mii de migranţi şi-au reluat călătoria spre Germania din Ungaria prin Austria, Viena avertizând totuşi că deschiderea frontierelor sale nu poate fi decât temporară şi că UE trebuie să găsească de urgenţă o rezolvare comună acestui dosar, relatează AFP.

Această decizie nu poate fi totuşi decât "temporară", a avertizat cancelarul austriac Werner Fayman duminică, subliniind că o "măsură de acest tip nu poate fi o soluţie".

După o pauză de o noapte, 1.000 de migranţi au părăsit în cursul dimineţii gara Keleti din Budapesta şi mai multe centre de primire ungare pentru a se duce cu trenul spre Nickelsdorf, la frontiera austriacă, de unde transportul feroviar până în Germania le este asigurat prin Viena.

Circa 10.000 de migranţi au sosit sâmbătă în Austria, dintre care 8.000 şi-au continuat deja drumul până în Germania, potrivit autorităţilor. Şi această migrare ar urma să continue duminică.

×