Preşedintele rus Vladimir Putin s-a scufundat într-un batiscaf pe fundul Mării Negre, nu departe de ţărmul Crimeei, pentru a observa epave ale unor corăbii ce datează din secolele IX-X, informează agenţia de presă oficială TASS, care citează un reportaj al postului de televiziune Life News.
În eter au fost difuzate discuţiile dintre Putin, aflat în batiscaf, şi una dintre realizatoarele proiectului, Anastasia Cernobrovina. În timpul acestor discuţii, liderul rus a relatat cum studiază 'atât epave de corăbii vechi, probabil bizantine, cât şi un mare număr de amfore şi alte obiecte'.
Preşedintele Putin a subliniat că această scufundare 'este un foarte bun motiv pentru a se convinge încă o dată cât de adânci sunt rădăcinile noastre istorice, cât de adâncă este istoria relaţiilor Rusiei cu întreaga lume'.
Nu este prima dată când Vladimir Putin efectuează scufundări în adâncul mărilor. Astfel, în iulie 2013, postul de televiziune rus Pervîi Kanal a difuzat imagini cu preşedintele rus care a urcat la bordul unui batiscaf şi s-a deplasat către fregata Oleg, care zace la o adâncime de 60 de metri în Golful Finlandei (Marea Baltică).
De asemenea, în august 2011, Putin, pe atunci premier, era arătat de posturi de televiziune îmbrăcat în costum de scafandru şi având în mâini două amfore antice, pe care le-ar fi descoperit chiar el, în timpul scufundărilor sale din golful Taman.
Tot liderul rus este protagonistul unor imagini spectaculoase în care învăţa, de la bordul unui motodeltaplan, un stol de cocori să zboare, sau mângâia tigri şi leoparzi şi tranchiliza urşi polari.
Vizita liderului de la Kremlin în Crimeea survine în contextul escaladării confruntărilor armate în estul separatist al Ucrainei. Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a calificat această vizită drept 'o sfidare la adresa lumii civilizate'.