x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Cutremur cu magnitudinea 5,1 la Atena

Cutremur cu magnitudinea 5,1 la Atena

Publicat la 19 Iul 2019 15:07 Modificat la 19 Iul 2019 15:07
Cutremur cu magnitudinea 5,1 la Atena

Un cutremur cu magnitudinea 5,1 a fost înregistrat vineri la prânz în capitala Greciei, Atena, potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteraneean, citat de EFE.

Seismul a avut loc la o adâncime de 12 kilometri, la ora locală 14.13 (11.13 GMT), având epicentrul situat la aproximativ 23 de kilometri nord-vest de Atena.

Potrivit presei locale, cutremurul a fost resimţit în întreaga regiune Attica, unde trăieşte aproape jumătate din populaţie.

Martorii - citaţi de Reuters - au indicat că seismul a fost "puternic, dar nu foarte lung" şi că locuitorii au evacuat clădirile înalte, ieşind în stradă.

Pe moment nu au fost semnalate pagube sau victime.AGERPRES

×
Subiecte în articol: cutremur atena