Un cutremur de 6 pe Richter s-a produs, aseara, la o adancime de circa 4,5 kilometri, in vestul Turciei. Epicentrul seismului a fost localizat la 121 de kilometri sud de orasul Bursa, potrivit Institutului american de geofizica USGS.
Guvernatorul provinciei Kutahya, Kenan Ciftci, citat de AFP, a declarat ca cel putin o persoana si-a pierdut viata. "Un cetatean care s-a speriat in timpul cutremurului s-a aruncat pe fereastra si a murit. Exista si pagube si incercam sa restabilim alimentarea cu energie la Simav", a afirmat el.
Seismul s-a produs la ora 23:15, la 330 de kilometri de Ankara.
Pe scara magnitudinii de moment folosita de USGS, un cutremur cu magnitudinea 6 este considerat puternic. In plus, faptul ca s-a produs la o adancime mica i-ar putea amplifica efectele.
In martie 2010, un cutremur cu magnitudinea de moment 5,9 produs la o adancime de 10 kilometri a avut loc in estul Turciei, iar 42 de persoane au murit.