x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CUTREMUR ÎN ITALIA, într-o zonă turistică! Cel puțin doi MORŢI, zeci de răniţi şi mai mulţi DISPĂRUŢI, în urma seismului. Mai multe clădiri s-au PRĂBUŞIT!

CUTREMUR ÎN ITALIA, într-o zonă turistică! Cel puțin doi MORŢI, zeci de răniţi şi mai mulţi DISPĂRUŢI, în urma seismului. Mai multe clădiri s-au PRĂBUŞIT!

22 Aug 2017   •   07:57
CUTREMUR ÎN ITALIA, într-o zonă turistică! Cel puțin doi MORŢI, zeci de răniţi şi mai mulţi DISPĂRUŢI, în urma seismului. Mai multe clădiri s-au PRĂBUŞIT!

UPDATE O a doua victimă a cutremurului de 4,00 grade care a lovit luni seară insula Ischia, în largul oraşului Napoli (sud), a fost descoperită, potrivit informaţiilor apărute în presa locală, informează marţi DPA.

Echipele de intervenţie au recuperat de sub dărâmături trupul unei femei, în zona Casamicciola, locul în care a fost găsită şi prima victimă, ucisă de tencuiala căzută de la o biserică.

Salvatorii sunt în căutarea a trei copii cu vârste de 17, 4, respectiv 6 luni, prinşi sub dărâmăturile unei case.


O femeie în vârstă a murit la Casamicciola, în nordul insulei, ucisă de cărămizi căzute dintr-o biserică, în timp ce s-au înregistrat şi 25 de persoane rănite uşor.

În cursul nopţii de luni spre marţi, echipele de salvare încercau în aceeaşi comună să scoată de sub dărâmături trei copii, care se auzeau vorbind, a precizat prefectura Napoli.

Potrivit unui mesaj pe Twitter al pompierilor, un bărbat a ieşit viu de sub imobilul său prăbuşit, în jurul orelor 02.30 (01.30 GMT). Este vorba despre tatăl a trei băieţi (dintre care un bebeluş), au afirmat mai multe media italiene. Mama, teafără şi nevătămată, este cea care ar fi dat alarma.

"La Casamicciola, un imobil s-a prăbuşit şi trei persoane au fost scoase în viaţă de sub dărâmături: două femei şi un bărbat", a precizat într-o conferinţă de presă cu câteva ore mai devreme şeful departamentului de protecţie civilă, Angelo Borrelli.

Au fost afectate două comune în mod deosebit: Casamicciola şi Lacco Ameno din vecinătate.

Pe Insula Ischia, cutremurul s-a produs la orele 20.57 (19.57 GMT), cu epicentrul situat la o adâncime de 10 kilometri la nord-vest de insulă. Evaluat iniţial la magnitudinea 3,6 de Institutul naţional de geofizică, seismul a fost revizuit la 4,0 în cursul serii.

Seismul principal a fost urmat de 14 replici minore, a adăugat Angelo Borrelli.

Mai multe imobile din comună s-au prăbuşit, iar altele prezintă numeroase crăpături ameninţătoare.

Canalul de informaţii Rai News 24 a difuzat imagini cu turişti aşezaţi lângă maşinile lor pline cu valize. Alţii stăteau pe bănci sau în grădinile caselor.

Potrivit presei italiene, multe maşini aşteptau în portul Ischia pentru a se îmbarca şi a traversa la Napoli cât mai curând. Un feribot a plecat în jurul orelor 02.30 (01.30 GMT), iar altul era prevăzut două ore mai târziu.

Pe de altă parte, singurul spital de pe insulă, de la Lacco Ameno, care iniţial fusese evacuat, a primit autorizaţia să îşi redeschidă uşile. Mai mulţi pacienţi au fost transportaţi cu elicopterul spre alte spitale.

Seismul a avut loc în timp ce Italia se pregăteşte să comemoreze joi un an de la tragedia soldată cu 299 de morţi la Amatrice şi comunele învecinate din centrul ţării. În octombrie 2016 şi ianuarie 2017, alte trei cutremure au devastat aceeaşi regiune.

Insula Ischia a fost frecvent lovită de seisme, dintre care cel mai grav în iulie 1883. Cu o magnitudine de 5,8, el a făcut peste 2.000 de morţi, printre care familia filosofului Benedetto Croce, în vârstă de 17 ani la acea dată şi scos în viaţă de sub dărâmături.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza)

FOLOSIREA ACESTEI ŞTIRI ÎN MEDIUL ONLINE IMPLICĂ CITAREA SURSEI CU LINK SPRE www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: cutremur in italia