UPDATE 16:47 - O femeie de in varsta de 59 de ani a facut stop cardiac si a murit in urma cutremurului de 5,8 produs in cursul noptii in Bulgaria.
Conform novinite.com, femeia, care locuia in orasul Kustendil, este singura victima a seismului produs in Bulgaria in noaptea de luni spre marti.
Specialistii bulgari considera ca replici ale celui mai puternic cutremur inregistrat in ultima suta de ani in Bulgaria ar putea fi resimtite inca doua-trei luni. Pana acum au avut loc aproximativ 100 de replici.
--------------------------------------------
Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a avut loc in jurul orei 3:00, in Bulgaria, potrivit Institutului National pentru Fizica Pamantului. Cutremurul s-a simtit puternic si la Bucuresti si in alte zone din sudul tarii. Epicentrul s-a situat la 26 de kilometri de Sofia. Pana acum nu s-au semnalat victime, ci doar pagube materiale minore, anunta Novinite.com.
Potrivit site-ului american usgs.com, cutremurul seismul ar fi avut o intensitate de 5.8 grade pe scara Richter.
Nikolay Miloshev, seful Institutului de Geofizica din Bulgaria, a declarat ca in prima ora dupa producerea cutremurului, s-au inregistrat 15 replici foarte puternice. Specialistul sustine ca numarul mare de replici scade riscul producerii unui alt cutremur puternic.
Serviciile de protectie civila din mai multe orase ale Bulgariei au primit numeroase semnalari cu privire la pagube provocate de cutremur. Cele mai serioase avarii s-au inregistrat in orasul Pernik, situat la doar 9 kilometri de epicentru, unde zidurile mai multor apartamente si case sunt fisurate.
Potrivit agentiilor de presa bulgare, numerosi locuitori ai Sofiei au iesit pe strazi, cuprinsi de panica. La fel s-a intamplat si la Stara Zagora, Blagoevgrad si in alte orase.
Cutremurul a fost resimtit, de asemenea, in partea de vest a Serbiei si Macedoniei.