x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Danemarca vrea numai imigranti cu scoala

Danemarca vrea numai imigranti cu scoala

07 Feb 2004   •   00:00

Guvernul danez s-a plans ca, pana acum, a primit un numar prea mare de refugiati fara diplome de studii, cu un nivel scazut al educatiei si care nu pot fi integrati usor in societate.



In plus, toata situatia provoaca reactii ale opozitiei. "Nu este corect ca statul canadian sa-i primeasca pe cei puternici, buni, iar Danemarca, pe cei slabi. Nu dorim sa avem in vedere numai nevoile lor, ci si capacitatea noastra de a-i integra. Cei mai slab pregatiti nu-si pot gasi un loc de munca, nu pot incheia un contract in Danemarca ", a precizat ministrul pentru refugiati, Bertel Haarder, citat de France Presse. Peste 500 de refugiati sunt primiti anual in Danemarca, la cererea Organizatiei Natiunilor Unite. Guvernul liberal-conservator de la Copenhaga a decis insa sa-si inaspreasca politica privind imigrat ia. Saptamana trecuta a prezentat un proiect de lege care suprima dreptul automat la nationalitatea daneza a tinerilor straini, nascuti sau crescuti in Danemarca. De asemenea, dreptul de sedere si de munca in Danemarca nu mai poate fi obtinut atat de usor si in prea scurta vreme. (Lavinia Tudoran)

×
Subiecte în articol: externe