"Războiul bandelor rivale", care a provocat moartea a şapte persoane şi rănirea altor peste 60 la Copenhaga în ultimii doi ani, este condus de traficanţii de droguri danezi din sudul Spaniei, scria duminică publicaţia Berlingske Tidende, citată de Agenţia France Presse şi de Mediafax. "Războiul" se desfăşoară între Hells Angels, o bandă de motociclişti suspectată de legături cu traficul de droguri, şi o altă bandă în plină ascensiune care recrutează adepţi din rândurile imigranţilor. Aceasta din urmă este acuzată de Hells Angels că practică preţuri de dumping la drogurile aflate pe piaţa neagră. Începute în august 2008, cu un apogeu în toamna lui 2009, aceste rivalităţi constau în reglări de conturi sângeroase, atacuri cu grenadă şi schimburi de focuri în plină zi, cărora le-au căzut victime, de multe ori, civilii nevinovaţi. Berlingske Tidende îl citează pe un fost dealer danez, aflat, în prezent, sub protecţia poliţiei. Acesta afirmă că s-a întâlnit la începutul lui 2009, la Malaga, cu doi conaţionali care furnizează droguri şi finanţează cele două tabere rivale.