Seria inconștientă de teste balistice și nucleare, ordonată cu sânge rece de dictatorul Kim Jong-un, i-a determinat pe analiștii militari de la site-ul american „Defense One” să se întrebe de ce armata SUA nu distruge în zbor rachetele lansate de regimul de la Phenian. Șovăiala politică, erorile de interceptare ale sistemelor antirachetă, precum și costurile ridicate ale utilizării acestora par principalele motive pentru lipsa de acțiune a Pentagonului.
Regimul dictatorului Kim Jong-un a lansat o nouă rachetă cu rază medie de acțiune, la începutul acestei săptămâni, chiar deasupra Japoniei. În pofida amenințărilor secretarului american al Apărării, Jim Mattis, care a promis doborârea oricărui proiectil ce se îndreaptă spre Guam, precum și a tonului ultimativ utilizat de câteva luni de președintele Trump, SUA și Japonia au permis rachetei nord-coreene să survoleze teritoriul nipon. „De ce?”, se întreabă prestigiosul site american de apărare națională „Defense One”. După testul de luni, Donald Trump a precizat că „toate opțiunile sunt pe masă”, așa cum au afirmat în ultimele decenii toți liderii americani atunci când au abordat pericolul nord-coreean. Cu toate acestea, Pentagonul rămâne reticent la una dintre cele mai clare opțiuni pe care le are la dispoziție: interceptarea rachetelor nord-coreene deasupra atmosferei terestre, prin intermediul altor rachete, lansate de pe nave de luptă. „Bilanțul militar american al doborârii rachetelor cu rază medie de acțiune nu este însă perfect (…), iar acest lucru face extrem de dificilă decizia de a încerca o interceptare”, apreciază analiștii militari. Între ianuarie 2002 și 30 august 2017, Departamentul american al Apărării a încercat 38 de interceptări de rachete cu rază medie de acțiune, lovind ținta în numai 30 din cazuri. Rata ridicată de eșec a testelor de apărare antirachetă este pusă de Pentagon pe seama „costurilor extrem de ridicate” ale unor astfel de exerciții, precum și a „timpului îndelungat de derulare și a suportului logistic masiv”, necesare într-o astfel de interceptare reală. În momentul de față, 16 dintre cele 33 de nave de luptă americane dotate cu sisteme de interceptare „Aegis” - capabile să doboare rachete cu rază medie de acțiune, precum cea trimisă de Phenian deasupra Japoniei - se află în Pacific. Acestea pot lovi rachetele inamice aflate la o înălțime maximă, la peste 3.500 de kilometri, așa cum ar fi fost în cazul rachetei lansate deasupra Japoniei.
Șovăială politică și militară
Întrebat de „Defense One” de ce nu a neutralizat, luni, racheta care a survolat teritoriul nipon, Centrul de Comandă al SUA din Pacific a răspuns că aceasta nu a reprezentat un pericol pentru continentul nord-american. La începutul lunii, Jim Mattis avertiza că orice rachetă nord-coreeană care se îndreaptă spre teritorii ale SUA va fi doborâtă și considerată o declarație de război la adresa Americii. El a adăugat, însă, că dacă traiectoria rachetelor se termină în ocean, atunci decizia neutralizării acestora revine președintelui. Este vorba, evident, nu doar despre o decizie militară, ci și despre una politică. „În timp ce doborârea unei rachete inamice lansate spre SUA ar reprezenta pentru America o metodă de apărare eficientă, anihilarea unui test cu rachete care se derulează în mare ar fi considerată de Coreea de Nord un act de război”, afirmă analiștii militari. Liderii de la Washington trebuie să evalueze astfel rapid dacă interceptarea rachetelor nord-coreene va opri testele lui Kim Jong-un sau va declanșa un război nuclear.
„Bilanțul testelor antirachetă americane include eșecuri recente și stânjenitoare”.
Site-ul „Defense One”