x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe De la Şirul Fibonacci, la crearea zâmbetului perfect

De la Şirul Fibonacci, la crearea zâmbetului perfect

de Mihaela Matachita    |    25 Ian 2010   •   00:00

Şirul Fibonacci, pe care s-a bazat şi dezlegarea enigmei din romanul "Codul lui Da Vinci" de Dan Brown, a ajutat un cunoscut dentist din Marea Britanie, specializat în implanturi şi cosmetică dentară, să determine formula zâmbetului perfect.



Doctorul Tariq Idris din Londra, cu clienţi din televiziune şi din lumea muzicii, a folosit şirul numeric amintit, alături de nanotehnologie, lasere şi software pentru a crea zâmbetul perfect, a relatat express.co.uk. "Analizam fotografii ale unor clienţi care surâdeau şi comparam proporţiile dinţilor, gingiilor şi liniei zâmbetului. Mi-am dat seama că, prin folosirea Şirului Fibonacci, aş putea găsi un model de perfecţiune", a spus Idris.

Astfel, dentistul a identificat acele părţi din zâmbet care nu corespundeau "proporţei divine" sau "proporţiei de aur" şi a dat o altă formă dinţilor şi gingiilor, pentru a le aduce la proporţiile corecte. A descoperit un nou sistem de îmbinare şi un chit al cărui aspect nu se deosebeşte de cel al unui dinte, apoi a folosit cea mai recentă tehnologie cu laser pentru a sculpta dintele şi un soft pentru a determina forma potrivită pentru zâmbetul clientului. Tratamentul nu implică perforare sau injecţii.

Idris a apreciat că, "cel puţin din vremea Renaşterii, artiştii şi arhitecţii şi-au proiectat operele aproximând proporţia divină" şi că "unii dintre cei mai mari matematicieni din toate timpurile s-au străduit să determine această proporţie şi proprietăţile ei uimitoare".

Publicaţia citată aminteşte că şirul respectiv, noţiune introdusă în matematica occidentală în 1202 de italianul Leonardo din Pisa, cunoscut sub numele de Fibonacci, este o suită de numere în care fiecare număr se obţine din suma precedentelor două, începând cu 0 şi 1.

Amintim în plus că şirul 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8 etc. era cunoscut deja în matematica arabo-hindusă, iar relaţiile dintre unele numere din Şirul Fibonacci se apropie de "proporţia de aur" (aproximativ 1:1,618 sau 0,618:1), larg folosită de pictorii din vremea Renaşterii.

×
Subiecte în articol: externe