x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Declarație SUPRINZĂTOARE a Angelei Merkel la sfârșitul de mandatului de cancelar al Germaniei

Declarație SUPRINZĂTOARE a Angelei Merkel la sfârșitul de mandatului de cancelar al Germaniei

17 Noi 2021   •   16:37
Declarație SUPRINZĂTOARE a Angelei Merkel la sfârșitul de mandatului de cancelar al Germaniei

Puternicul cancelar al Germaniei, Angela Merkel face declarații surprinzătoare la sfârșitul carierei sale în fruntea țării.  Deși este doctor în fizică, ea spune că odată cu trecerea anilor a devenit mai interesată de societatea în care trăiește decât de știință, potrivit Reuters.

"Aceasta este direcţia spre care se îndreaptă tot mai mult gândurile mele. Cum putem să înţelegem cursul istoriei, cum putem să o comparăm la nivel global. Cum s-a dezvoltat China în 2000 de ani? Dar Europa?", a spus Merkel.

Ea are 67 de ani și vrea să-și trăiască următorii ani preocupându-se de problemele sociale. A anunțat că își va păstra o echipă formată din 9 angajați plătiți din bani publici, fapt ce arată că va rămâne activă. 

''Mă văd vorbind în mod regulat despre legătura dintre prosperitatea noastră, cercetare şi inovare, dar sunt sigură că nu voi face nicio activitate ştiinţifică'', a precizat cancelarul.

Angela Merkel a condus Germania timp de 16 ani.

 

×
Subiecte în articol: angela merkel