x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Demisie neaşteptată a ministrului de interne din Turcia

Demisie neaşteptată a ministrului de interne din Turcia

31 Aug 2016   •   22:45
Demisie neaşteptată a ministrului de interne din Turcia
Sursa foto: wikimedia.org

Ministrul turc de interne Efkan Ala şi-a prezentat demisia, a făcut cunoscut miercuri seară premierul Binali Yildirim, într-un anunţ neaşteptat la posturile naţionale de televiziune, scrie AFP.

Efkan Ala, considerat un apropiat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a fost înlocuit de Suleyman Soylu, ministrul muncii şi securităţii sociale, a precizat şeful guvernului de la Anakra.

Binali Yildirim i-a mulţumit lui Efkan Ala pentru "serviciile sale" într-o alocuţiune televizată după o întâlnire cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Deocamdată, nu a fost oferită nicio explicaţie în legătură cu demisia ministrului de interne, un personaj cheie al cabinetului turc.

Serviciile turce de informaţii au fost însă aspru criticate pentru incapacitatea lor de a prevedea puciul eşuat pus la cale de o facţiune a armatei la 15 iulie şi care a zguduit regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Efkan Ala a ocupat funcţia de ministru de interne din noiembrie 2015, după ce a mai fost titularul acestui portofoliu între decembrie 2013 şi martie 2015.

El şi-a înaintat demisia într-un moment în care campania sângeroasă a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a atins o nouă intensitate în sud-estul Turciei, după un armistiţiu de peste doi ani de zile.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: turcia ministru de interne demisie