x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Demisii în Guvernul turc, din cauza celui mai grav scandal de corupţie din ultimii ani

Demisii în Guvernul turc, din cauza celui mai grav scandal de corupţie din ultimii ani

25 Dec 2013   •   10:58
Demisii în Guvernul turc, din cauza celui mai grav scandal de corupţie din ultimii ani

Ministrul turc al Economiei, Zafer Caglayan, şi cel al Afacerilor Interne, Muammer Guler, ai căror fii au fost inculpaţi într-un vast dosar de corupţie care zguduie Guvernul islamo-conservator, şi-au anunţat miercuri demisiile, anunţă AFP.

”Părăsesc postul de ministru al Economiei ca să se poată face lumină în această ruşinoasă operaţiune care vizează Guvernul nostru”, a subliniat Caglayan într-un scurt comunicat.

''La 17 decembrie i-am solicitat prim-ministrului să fiu scutit de îndatoririle mele, iar astăzi i-am prezentat decizia mea în scris'', a precizat şi Muammer Guler într-un comunicat.

Guvernul islamo-conservator de la Ankara, condus de Recep Tayyip Erdogan de mai bine de zece ani, este zguduit de săptămâna trecută de un scandal de corupţie inedit.

Fiii miniştrilor de Interne şi al Economiei, dar şi CEO-ul unei importate bănci publice, Halkbank, au fost inculpaţi şi plasaţi în detenţie provizorie împreună cu alţi 21 de suspecţi pentru deturnare de fonduri, fraudă şi spălare de bani.

Cotidianul de mare tiraj Hurriyet a scris luni că Erdogan, de la care se aştepta deja să modifice componenţa Guvernului său în perspectiva alegerilor municipale de la 30 martie, ar putea înlocui în total zece dintre miniştrii săi până la sfârşitul lunii.

Printre altele, preşedintele Abdullah Gul a subliniat că, dacă există corupţie, ea nu poate fi acoperită, lăudând totodată eforturile de democratizare ale Guvernului din care a făcut parte înainte de a fi ales în fruntea ţării în 2007.

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan se pregăteşte să îşi remanieze Guvernul, afectat din plin de un scandal financiar, a afirmat marţi preşedintele turc Abdullah Gul, citat de France Presse. Potrivit lui Gul, această schimbare va interveni după întoarcerea marţi seară în Turcia a premierului, la capătul unei vizite de două zile în Pakistan. Şeful statului turc a explicat că a discutat îndelung cu Erdogan problema unei schimbări a echipei ministeriale.

”Erdogan se pregăteşte să efectueze o remaniere şi evaluează situaţia. Vom discuta despre aceasta după întoarcerea sa şi veţi afla atunci mai multe”, a spus Gul.

×