Oxigenul a apărut pe Pământ în urmă cu 3 miliarde de ani, adică cu până la 700 de milioane de ani mai devreme decât se credea până acum, anunţă CBC. Descoperirea a fost făcută de biochimistul Sean Crowe, profesor în cadrul Departamentelor de Microbiologie şi Imunologie şi de Ştiinţe ale Pământului, Oceanului şi Atmosferei ale Universităţii British Columbia din Canada.
Cercetătorii din Africa de Sud au descoperit recent un eşantion vechi de sol de pe uscat, numit paleosol, care datează de acum 3 miliarde de ani. Crowe, în colaborare cu colegii de la Universitatea Southern din Danemarca, au decis să facă nişte teste pentru evidenţierea oxigenului. Cercetătorii au folosit o tehnică nouă, mult mai sensibilă, prin care se caută unele forme de crom ce apar doar în urma unei reacţii cu oxigenul.
"Iniţial am crezut că trebuie să fi făcut ceva greşit sau că probele au avut ceva în neregulă. Am fost foarte încântaţi. Imediat am ştiut că a existat oxigen în atmosferă, înainte de perioada despre care ştiam până acum. Deoarece noi am capturat oxigen din atmosfera de acum 3 miliarde de ani, probabilitatea este ca organismele care produceau oxigen să se fi dezvoltat înainte de asta, foarte devreme în istoria Pământului", a spus omul de ştiinţă.