x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dezastru la Rio de Janeiro: Trei clădiri s-au prăbuşit în centrul metropolei(VIDEO)

Dezastru la Rio de Janeiro: Trei clădiri s-au prăbuşit în centrul metropolei(VIDEO)

26 Ian 2012   •   09:13
Dezastru la Rio de Janeiro: Trei clădiri s-au prăbuşit în centrul metropolei(VIDEO)

Cel putin cinci persoane au fost ranite, iar un numar necunoscut de persoane s-ar putea afla sub daramaturile a trei cladiri care s-au prabusit miercuri seara in centrul orasului Rio de Janeiro, relateaza AFP.

Anterior, postul de televiziune Globo News, citand Apararea Civila, anunta cel putin "11 victime, morti sau raniti".

"Trei imobile s-au prabusit, unul de aproximativ 20 de etaje, unul de zece (etaje), dar si unul mai mic de trei sau patru etaje care se afla intre cele doua. A prezenta un numar al victimelor acum ar fi o pura speculatie", a declarat la fata locului primarul din Rio de Janeiro Eduardo Paes.

Cauza prabusirii celor doua cladiri era, de asemenea, necunoscuta. In timp ce martorii vorbeau despre o explozie violenta, primarul a evocat o posibila "problema de structura". "Nu stim cauza, dar este posibil sa nu fi fost o explozie. Probabil a fost o problema de structura" a cladirilor, a declarat Paes.

Cele trei imobile se afla pe strada Treze de Maio, langa Teatrul Municipal, in Piata Cinelandia, un cartier istoric din Rio de Janeiro, foarte frecventat in cursul zilei, dar aproape pustiu noaptea.

Numeroase excavatoare, vehicule de pompieri si ambulante au invadat bulevardul Rio Branco, anunta AFP, citata de Mediafax. La interventie participa zeci de pompieri si de salvatori din cadrul Apararii Civile.

"Echipele de salvare vor lucra toata noaptea, cu caini de cautare. Nu vor pleca decat atunci cand vom fi siguri ca nu mai exista victime" sub daramaturi, a spus Paes.

Cladirea de aproximativ 20 de etaje s-a prabusit catre ora locala 20.40 (joi, 1:40, ora Romaniei). Este vorba despre un imobil comercial, gol seara, in care isi au sediile numeroase cabinete de avocatura, a declarat unul dintre avocati pentru AFP. Potrivit acestuia, se efectuau lucrari de o natura neprecizata la cel de al treilea si al noualea etaj.

La parterul imobilului se afla un restaurant si o agentie bancara, dar nu se stie daca aceste doua localuri functionau in cursul serii. S-a prabusit, de asemenea, o cladire vecina de zece etaje. Un munte de moloz bloca strada Treze de Maio, iar un strat de praf acoperea drumurile si numeroase masini din zona.

×