Die Tageszeitung: "Social-democraţii, în faţa unei dileme corneliene"

Analiza rezultatelor obţinute la recentele legislative europene de către principalele formaţiuni politice din ţările UE nu pare a se fi încheiat. Mai ales în ţările unde raporturile de forţe de pe eşicherul intern au suferit - sau sunt pe cale să sufere - modificări, comentariile vizează teme "cu bătaie lungă".

Este şi cazul Germaniei, unde rezultatele din 7 iunie prefigurează regândiri strategice a căror miză o reprezintă alegerile legislative din 28 octombrie. Aceasta este tema principală a comentariului intitulat "Social-democraţii, în faţa unei dileme corneliene", apărut în cotidianul Die Tageszeitung (Ziarul zilei), sub semnătura lui Stefan Reinecke. "În apropierea  alegerilor legislative din 28 septembrie, SPD (Partidul Social Democrat, n.n.) ridică tonul împotriva liberalismului. Dar ei nu exclud nici o guvernare împreună cu liberalii", apreciază comentatorul ziarului menţionat. Care defineşte această stare de lucruri în termeni plastici şi sugestivi: "O poziţie acrobatică".

"Atunci când un partid pierde alegerile (cum ar fi scrutinul din 7 iunie), cutuma cere ca el să se străduiască să meargă înainte fie schimbându-şi candidatul, fie alegându-şi un nou lider." De asemenea, este menţionată o altă exigenţă prioritară: reînnoirea bazei electorale. "Drama Partidului Social Democrat german este aceea că deja a făcut toate aceste lucruri. El s-a dotat cu un nou candidat, foarte promiţător (actualul ministru al Afacerilor Externe, Frank-Walter Steinmeier), iar membrii săi au încetat să se sfâşie între ei în piaţa publică. Ei au renunţat la dispreţul faţă de stat şi la euforia pieţei care caracterizau era Schroeder (1998-2005) şi se prezintă din nou ca un partid apropiat de baza sa electorală, adică de muncitori, de pensionari şi, în general, de clasa de mijloc."

Întrebarea pe care o pune analistul, referitor la aceste mutaţii, este dacă şi în ce măsură "această dulce reîntoarcere la social-democraţie nu este o greşeală?". În evaluare, Reinecke ia în discuţie opinii ale unor "comentatori mai perspicaci", potrivit cărora "se poate clama că salvarea Opel-ului este un impas etatist şi că o reîntoarcere imediată la Agenda 2010 (programul de reforme liberale al cancelarului Schroder) constituie unica şansă a unei victorii a SPD". Dimpotrivă, autorul crede că "totul ar indica contrariul". "Să ne imaginăm pentru o clipă că Steinmeier - în calitatea sa de vicecancelar - nu a făcut nimic pentru a salva Opel-ul şi că numai creştin-democraţii (CDU, partidul Angelei Merkel) se pot prezenta acum ca un partid al muncitorilor." Comentatorul concluzionează ironic: "A spune că SPD ar putea, în mod sigur, să adune mai mult de 20,8% din sufragii asta ar fi dovadă a ignorării intenţiilor electoratului său".

Următorul palier al analizei este concentrat pe întrebarea "Cum se poate explica această derută?". "După toate evidenţele - răspunde comentatorul - avem de-a face cu sechelele tardive ale erei Schroder. Rar s-a văzut un partid care să pună atâta aplicare în a ruina încrederea propriilor săi alegători ignorând esenţialul - Guvernul SPD nu poate face politica FPD (partidul liberal)."

În chestiunea rezultatelor, consecinţelor şi învăţămintelor alegerilor din 7 iunie, comentatorul german emite interesante puncte de vedere: "Acest 7 iunie a pus în evidenţă dilema strategică cu care se confruntă, astăzi, SPD. Partidul nu îşi poate regăsi forţele decât dacă pune în acţiune o campanie radical opusă unei viitoare guvernări  de coaliţie între creştin-democraţi şi liberali (CDU-FPD). Or, în ceea ce îi priveşte pe aceştia din urmă, care nu jură decât pe economia de piaţă, este foarte clar că vor ei înşişi să se alieze pentru a guverna. Toate discuţiile despre o alianţă în trei - SPD, Verzii şi liberalii din FDP -, care nu are nimic în comun cu o ruptură. Ea nu exprimă decât visele de mărire ale SPD. Cât priveşte cea de-a doua opţiune - aceea de a deveni cel mai puternic partid al marii coaliţii -, scrutinul european a demonstrat cu claritate că  o asemenea speranţă este fără rost".

În aceste condiţii, este de reţinut aprecierea categorică a analistului referitoare la grava criză de identitate cu care se confruntă partidul social-democraţilor germani: "SPD a  primit un mesaj în aparenţă paradoxal: problema sa este aceea de a rămâne ultimul mare partid al cărui electorat se recrutează din ansamblul categoriilor sociale ale ţării. Atunci când luptele pentru redistribuirea bogăţiilor se înăspresc, acest lucru devine un handicap. Mai mult decât toţi rivalii săi, SPD este obligat să formeze o federaţie cu cei mai lipsiţi de mijloace pe plan economic şi social şi cu clasele medii, muncitorii de la automobile şi cu cei care acceptă fără condiţii iniţiativa individuală. (...) Iată de ce SPD traversează o criză existenţială. Nu este imposibil ca însăşi ideea unui mare partid de stânga să fie depăşită într-o societate atomizată, fragmentată de crize şi aflată sub tensiune".

Referindu-se la rezultatele alegerilor legislative de la 28 septembrie (din Germania, n.n.), în care SPD va trebui să aleagă între marea coaliţie şi opoziţie, este limpede că acest partid trebuie să se redefinească. "Dacă nu şi-a pierdut complet raţiunea - scrie foarte categoric Reinecke -, el va reflecta asupra unei posibile alianţe cu Verzii şi cu partidul lui Oskar Lafontaine; îi mai trebuie, de asemenea, o personalitate de anvergură."

În ceea ce îl priveşte pe Frank-Walter Steinmeier, concluzia analistului sună mai degrabă a sentinţă: "Nu are nici o şansă să reprezinte această încarnare".