Centrul de Combatere a Terorismului din cadrul Academiei Militare West Point din SUA a dat publicitatii o serie de informatii referitoare la veniturile "fratilor mujahedini" din Al-Qaeda.
VENITURILE UNUI MUJAHEDIN. Salariul lunar este, in medie, de 14 euro (circa 1.000 de rupii pakistaneze). Daca mujahedinul e celibatar, salariul poate ajunge la 94 de euro, iar in cazul in care acesta este casatorit, pentru fiecare copil in parte pri-meste un plus de 7 euro pe luna. Prin contractul de angajare semnat cu Al-Qaeda, "luptatorul sfant" isi asuma responsabilitatea "sa sprijine religia lui Dumnezeu, instaurarea legii islamice si reconstructia Califatului islamic dorit de Dumnezeu", scrie ziarul britanic Daily Telegraph. DE RASUL LUMII. Astfel de documente au fost descoperite, in ultimii patru ani, de fortele SUA in Afganistan si Irak si pastrate, cu grija, intr-o baza de date de la Pentagon, numita Armonie (Harmony). Dintre cele 28 de documente publicate, unul vorbeste despre diversele dispute intre liderii retelei cu privire la chestiuni de strategie. Intr-un alt document, aparent scris in iunie 2002, un al-qaedan se plange de incapatanarea lui Ben Laden si de o recenta captura de mujahedini, exprimandu-si ingrijorarea ca reteaua va ajunge de rasul lumii. (Anca Aldea)Citește pe Antena3.ro