x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Diplomați-spioni ruși invadează Elveția

Diplomați-spioni ruși invadează Elveția

17 Sep 2018   •   11:50
Diplomați-spioni ruși invadează Elveția

Peste un sfert dintre cetăţenii ruşi acreditaţi în Elveţia în calitate de diplomaţi ar fi de fapt spioni, susține o evaluare confidenţială a guvernului de la Berna, la care două ziare elveţiene afirmă că au avut acces, a transmis, ieri, agenția EFE, citată de Agerpres. Cotidianele „Le Matin Dimanche” şi „Sonntag Zeitung” scriu că Rusia este ţara la care se refereau autorităţile elveţiene în ultimul raport privind securitatea şi în care avertizau în legătură cu posibila prezenţă a unor spioni în misiunile diplomatice, fără a face însă nicio referire la vreun stat anume. Potrivit celor două ziare, Serviciul de Informaţii al Confederaţiei Elveţiene a detectat agenţi ai serviciilor de informaţii ruse cu paşaport diplomatic, care sunt „repartizaţi” la ambasada Rusiei la Berna şi consulatele din Zurich, Lausanne şi Geneva. Totuşi, conform surselor citate, cea mai mare parte a activităţii de spionaj ar avea loc la Geneva, unde se concentrează un număr mai mare de emisari, şi în special la misiunea diplomatică rusă pe lângă ONU.

×