x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "Diplomaticul" Chavez - George W. Bush, "domnul Pericol"

"Diplomaticul" Chavez - George W. Bush, "domnul Pericol"

de Anca Aldea    |    21 Mar 2006   •   00:00
"Diplomaticul" Chavez - George W. Bush, "domnul Pericol"

Presedintele Venezuelei, Hugo Chavez (foto), nu mai vrea sa faca afaceri cu petrol cu Statele Unite. El a decretat ca Washingtonul a cam intrecut masura cu ambitiile sale si a anuntat ca va incepe demersurile pentru a intrerupe furnizarea de petrol catre americani.

AGRESIVITATE. Liderul de la Caracas a avut aceasta iesire dupa ce, in urma cu cateva zile, secretarul american de stat, Condoleezza Rice, a indemnat la constituirea unui front international unificat impotriva Venezuelei, tara aflata pe locul al cincilea pe lista exportatorilor de petrol. "Daca americanii cred ca nu avem cum sa le intrerupem furnizarea de titei, pentru ca nu avem ce sa facem cu el, se insala", a avertizat Chavez, constient fiind ca exporturile de petrol catre SUA sunt de 1,5 milioane de barili pe zi.

Chavez nu a precizat insa ce masuri va lua impotriva celei mai mari puteri din lume, dar a tinut mortis sa il numeasca pe presedintele George W. Bush "las, criminal, alcoolic, betiv, imoral". "Domnule Pericol, esti bolnav!", a spus Chavez despre omologul sau de la Casa Alba. "Esti un las, pentru ca nu te-ai dus tu in Irak sa conduci trupele! Este foarte usor sa ordoni de la distanta. Daca iti vine, intr-o zi, sa invadezi Venezuela, eu voi fi aici, domnule Pericol."

"Domnule Pericol, esti un magar. Ucizi copii, care nu sunt vinovati pentru boala ta, pentru complexele tale", a mai spus liderul de la Caracas cu o zi inainte de sarbatorirea, la 20 martie, a trei ani de la invadarea Irakului. (Anca Aldea)

×
Subiecte în articol: externe