x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Directiva diluata - Ministrii europeni au ajuns la un compromis

Directiva diluata - Ministrii europeni au ajuns la un compromis

de Maria Toader    |    31 Mai 2006   •   00:00
Directiva diluata - Ministrii europeni au ajuns la un compromis

Directivei liberalizarii serviciilor i-a fost dat un vot de incredere simbolic de catre ministrii europeni de Interne care au semnat un acord politic asupra textului "indulcit" de europarlamentari in luna februarie.

La numai o zi de la "aniversarea" esecului referendumului constitutional din Franta, oficialii Uniunii Europene au tinut sa reintareasca opiniei publice impresia ca Europa e puternica, are resurse si nu se va da batuta asa de usor, chiar daca in joc este, de exemplu, o directiva. Astfel, reuniti la Bruxelles, cei 25 de ministri de Interne din statele membre au ajuns la un acord cu privire la textul controversatei si mult dezbatutei directive Bolkestein. Daca semnalul s-a vrut a fi pozitiv pentru cetatenii europeni, discutiile aprinse pe marginea acestui acord, care au durat peste noua ore si care a i-au facut pe unii reprezentanti ai statelor membre sa cedeze nervos, reprezinta un mesaj mult mai puternic decat cel initial: Europa e in continuare dezbinata, interesele nationale prelevand asupra celor comunitare.

ACEEASI MARIE... Textul adoptat de Consiliul Uniunii Europene este in proportie de 98% identic cu cel adoptat in prima lectura de Legislativul de la Strasbourg in luna februarie, suferind doar "usoare cosmetizari", conform unei surse diplomatice, relateaza AFP. Europarlamentarii au eliminat din directiva o serie de prevederi care nu erau vazute cu ochi buni de unele statele membre si de grupurile parlamentare ecologist si comunist. Cea mai importanta decizie a oficialilor europeni a fost de a scoate complet "principiul tarii de origine", care prevedea ca prestatorii de servicii sa se supuna legilor din statul din care provin, si nu celor in tara in care isi desfasoara, la un moment dat, o afacere.

CARE PE CARE. Chiar daca aceste schimbari aduse textului directivei s-au pastrat si in cadrul acordului politic la care au ajuns ministrii europeni, vechile nemultumiri au readus in prim-plan disputele dintre vechii si mai noii membri UE. Daca Finlanda, Danemarca, Irlanda au vrut sa semneze fara a sta pe ganduri textul acordului, si chiar daca Portugalia, Marea Britanie sau Germania au incercat sa treaca peste rezervele care le mai aveau cu privire la noua forma a directivei Bolkestein, negocierile pareau ca au ajuns la un punct mort cand Lituania, Slovacia, Olanda si Italia dadeau din colt in colt la propunerile acestora. Noua ore de munca de convingere din partea actualei presedintii austriece a Consiliului European au avut insa efectul scontat, iar acordul politic asupra directivei a fost semnat, insa nu in unanimitate. Eforturi disperate de-ai aduce pe calea compromisului pe ministrii europeni au venit intr-o forma mai dura si din partea Germaniei, a caror reprezentanti intrebau in disperare de cauza: "Ce vreti sa mai cereti in plus daca propunerea prezenta a raspuns criteriilor pe care le-ati impus?".

OPTIMISM FORTAT
"Acest acord politic s-a facut fara ca vreo voce sa se declare impotriva. Am putut evita clivajul intre vechile si noile state membre. Este o adevarata reusita!"
Martin Bartenstein
ministrul austriac al Economiei

×
Subiecte în articol: externe europeni