x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Djokovic, reținut în această dimineață la Melbourne! Jucătorul sârb a intrat din nou în detenție

Djokovic, reținut în această dimineață la Melbourne! Jucătorul sârb a intrat din nou în detenție

15 Ian 2022   •   10:00
Djokovic, reținut în această dimineață la Melbourne! Jucătorul sârb a intrat din nou în detenție
Sursa foto: Hepta

Novak Djokovic, liderul ATP, a fost reținut sâmbătă dimineața de autoritățile de frontieră din Melbourne, informează CNN. Sârbul a fost plasat în detenție, acolo unde va aștepta audierile finale de duminică, cele care vor stabili dacă va fi sau nu deportat din Australia.

UPDATE:

Jucătorul sârb Novak Djokovic va petrece încă o noapte în hotelul pentru imigranţi din Melbourne. Tenismenul așteaptă decizia finală la contestația făcută de el după ce autoritățile australiene i-au anulat viza de intrare în Australia.

Numărul 1 mondial în tenis, Novak Djokovic, s-a întors sâmbătă, într-un hotel de detenţie pentru imigranţi, aşteptând ca un tribunal să decidă dacă va fi deportat.

Djokovic a sosit la hotelul Park din Melbourne în jurul orei 15:30 (06:30 ora României), potrivit unui martor citat de Reuters. Este acelaşi hotel în care tenismenul nevaccinat a fost ţinut săptămâna trecută din cauza problemelor de viză legate de o scutire medicală COVID-19.

Mai mulţi activişti au scandat „opriţi tortura... lăsaţi-i afară”, în timp ce Djokovic şi alte 33 de persoane au intrat cu maşina în garajul subteran al hotelului.

Un bărbat care trecea cu bicicleta pe lângă hotel a strigat: „Du-te acasă, Novak!”, notează Reuters.

Un purtător de cuvânt al Forţei de Frontieră a confirmat că Djokovic a fost reţinut.

Saga ar putea atinge punctul culminant duminică, când Curtea Federală se întruneşte pentru a audia apelul sârbului de 34 de ani împotriva celei de-a doua încercări a guvernului australian de a-l deporta.

Reţinut la sosire, pe 6 ianuarie, Djokovic şi-a petrecut primele patru nopţi în detenţie înainte ca un judecător să-l elibereze luni, după ce a constatat că decizia de a-i anula viza a fost „nerezonabilă”.

Ministrul Imigrării, Alex Hawke, a anulat din nou viza lui Djokovic vineri seară, determinând un alt apel din partea avocaţilor jucătorului vedetă.

Documentele tribunalului au arătat că ministrul şi-a justificat decizia susținând că prezenţa lui Djokovic ar putea stârni un sentiment major de „anti-vaccinare” în Australia, într-un moment în care ţara se află într-un moment fără precedent în ceea ce priveşte pandemia de COVID-19.

„Deşi... accept că domnul Djokovic prezintă un risc individual neglijabil de a transmite COVID-19 altor persoane, consider totuşi că prezenţa sa poate reprezenta un risc pentru sănătatea comunităţii australiene”, a spus Hawke.

Judecătorul David O'Callaghan a stabilit o audiere cu privire la apelul lui Djokovic pentru duminică, ora 9:30 (00:30 ora României). Trei judecători vor audia apelul şi decizia lor va fi definitivă, a spus instanţa.

Avocaţii lui Djokovic au spus că deportarea nu va face decât să susţină şi mai mult sentimentul anti-vaccin, ceea ce ar însemna o ameninţare pentru sănătatea publică.

Turneul de tenis, pe care Djokovic l-a câştigat de nouă ori, va începe luni.

 

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Alex Hawke, ministrul australian pentru Imigrație, a decis vineri o nouă revocare a vizei lui Djokovic.

Sârbul, în vârstă de 33 de ani, va putea să discute cu avocații săi, azi, în timp ce aceștia vor pregăti argumentele pe care le vor susține în fața instanței, și va putea participa, de asemenea, la audierea de duminică.

Judecătorul a ordonat transferarea cazului către Curtea Federală.

×
Subiecte în articol: Novak Djokovic