x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Medvedev, după atacurile asupra Iranului: „SUA are 249 de ani. Imperiul Persan, 2.500”

Medvedev, după atacurile asupra Iranului: „SUA are 249 de ani. Imperiul Persan, 2.500”

de Redacția Jurnalul    |    28 Feb 2026   •   13:22
Medvedev, după atacurile asupra Iranului: „SUA are 249 de ani. Imperiul Persan, 2.500”
Sursa foto: Dmitry Medvedev a reacționat ironic la atacurile asupra Iranului

Israelul și SUA au atacat Iranul sâmbătă, 28 februarie 2026. Reacțiile internaționale variază de la avertismente diplomatice la critici dure la adresa Washingtonului.

Fostul președinte rus Dmitry Medvedev a reacționat ironic la atacurile asupra Iranului. „Păstrătorul păcii și-a arătat din nou fața. Toate negocierile cu Iranul au fost o operațiune de acoperire", a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, potrivit Reuters.

„Imperiul Persan a fost fondat acum mai bine de 2.500 de ani. SUA are doar 249. Să vedem peste 100 de ani", a adăugat el.

Șefa politicii externe europene, Kaja Kallas, a declarat că „ultimele evoluții din Orientul Mijlociu sunt periculoase".

UE se coordonează cu partenerii arabi pentru a explora căi diplomatice. „Personalul UE neesențial este retras din regiune", a anunțat Kallas, care a discutat deja cu ministrul de externe israelian Gideon Saar.

Ministrul de externe norvegian Espen Barth Eide a fost direct: „Atacul este descris de Israel ca o lovitură preventivă, dar nu este în conformitate cu dreptul internațional. Atacurile preventive necesită o amenințare iminentă". Este una dintre cele mai clare condamnări venite din partea unui stat occidental.

Premierul libanez Nawaf Salam a transmis un avertisment ferm: „Nu vom accepta ca nimeni să tragă țara în aventuri care îi amenință securitatea și unitatea".

Libanul, care a trecut recent printr-un conflict cu Israelul, încearcă să se distanțeze de noua escaladare.

Ministerul de Externe al Ucrainei a adoptat o poziție surprinzătoare, punând responsabilitatea pe Iran.

„Cauza evenimentelor actuale este violența și impunitatea regimului iranian, în special uciderile protestatarilor pașnici din ultimele luni", a declarat ministerul.

Între timp, președintele Donald Trump a promis să distrugă arsenalul de rachete al Iranului și să împiedice dezvoltarea unei arme nucleare, potrivit Reuters.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: dmitry medvedev Iran atac
Parteneri