x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi români au fost arestaţi pe aeroportul din Zaragoza

Doi români au fost arestaţi pe aeroportul din Zaragoza

19 Oct 2016   •   15:03
Doi români au fost arestaţi pe aeroportul din Zaragoza
Sursa foto: flickr.com

Doi români care încercau să ducă în Londra două femei din Irak au fost reținuți pe aeroportul din Zaragoza.  Potrivit Inspectoratului General de Poliție din Comunitatea Aragon, cei doi indivizi fac parte dintr-o organizație care introduce ilegal în Marea Britanie cetățeni din afara Uniunii Europene, folosindu-se de documente false. În schimbul unor importante sume de bani, gruparea le obține celor interesați pașapoarte europene, bilete de avion, rezervări la hoteluri și-i însoțesc din țara de origine până în Londra.

Cei patru au fost arestați, iar Poliţia continuă ancheta, la care s-a alăturat Poliția Română și autoritățile din Marea Britanie, relatează inforoes.com.

 

Citeşte şi Spania: O femeie de 62 de ani a născut o fetiţă sănătoasă

Anglia vânează studenţii români

×