x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doliu pentru fanii Harry Potter și Star Wars

Doliu pentru fanii Harry Potter și Star Wars

de Redacția Jurnalul    |    21 Mar 2023   •   11:30
Doliu pentru fanii Harry Potter și Star Wars

Actorul Paul Grant, cunoscut pentru rolurile din "Star Wars" și "Harry Potter", a murit la 56 de ani, după ce s-a prăbușit în fața unei gări din Londra.

Actorul a fost găsit inconștient la King's Cross, iar starea lui s-a deteriorat până la moarte.

Duminică, 19 martie, familia sa a luat decizia de a opri aparatul care îl ținea în viață.

Fiica sa, Sophie Jayne Grant, în vârstă de 28 de ani, s-a declarat "devastată" și și-a numit tatăl "o legendă în multe feluri”.

Într-o declarație pentru The Sun, Sophie a spus că tatăl ei „a adus întotdeauna câte un zâmbet pe fața tuturor - ar fi făcut orice pentru oricine și era un mare fan al lui Arsenal'.

La Hollywood, Paul Grant era un actor foarte apreciat. Și-a făcut debutul în film la o vârstă foarte fragedă, în rolul unui Ewok în cel de-al șaselea episod cinematografic din Star Wars, în 1983. A fost spiriduș în Labyrinth - Where Anything Is Possible în 1986 - unde a jucat alături de David Bowie - și a revenit din nou ca spiriduș în Harry Potter în 2001.

A lucrat, de asemenea, ca dublură în filmele Legend (1985) și Willow (1988). După ce a studiat actoria, Grant a lucrat timp de mulți ani în spectacole cu personaje alternative. El era foarte solicitat. A jucat alături de Harrison Ford și Mark Hammill, marii protagoniști din Star Wars. Avea o înălțime de 1,30 metri, iar scenele sale de pe ecran alături de uriașul Chewbacca, interpretat de actorul Peter Mayhew (înalt de peste doi metri), au fost printre cele mai amuzante și mai îndrăgite de public în cel de-al treilea episod al saga lui George Lucas.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: doliu paul grant