x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump a sosit în Zona Demilitarizată dintre cele două Corei

Donald Trump a sosit în Zona Demilitarizată dintre cele două Corei

30 Iun 2019   •   09:56
Donald Trump a sosit în Zona Demilitarizată dintre cele două Corei

Preşedintele SUA Donald Trump a sosit duminică în Zona Demilitarizată (DMZ) dintre cele două Corei, chiar înainte de o întâlnire istorică aşteptată cu numărul unu nord-coreean Kim Jong Un, relatează AFP.

Kim a acceptat în ultimul moment o invitaţie a preşedintelui SUA de a se întâlni în DMZ, în momentul în care apropierea dintre cele două ţări dă semne de blocaj din cauza disputei asupra programului nuclear al Phenianului.

Însoţit de preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi de militarii americani, Donald Trump a ajuns pe o platformă de unde este posibil să vadă teritoriul nord-coreean.

Coreea de Sud a anunţat cu puţin timp înainte că Kim Jong Un a acceptat invitaţia lansată în ultimul moment, sâmbătă, de Donald Trump de a veni să-i spună ''bună ziua'' la graniţă.

Niciun alt preşedinte american nu s-a mai întâlnit cu cel mai important lider nord-coreean la această ultimă frontieră din perioada Războiului Rece.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald trump dmz coreea