x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump vrea să trimită oameni pe Lună și Marte

Donald Trump vrea să trimită oameni pe Lună și Marte

11 Dec 2017   •   18:52
Donald Trump vrea să trimită oameni pe Lună și Marte

Preşedintele SUA, Donald Trump, va semna luni o directivă în baza căreia astronauţii americani vor fi trimişi din nou pe Lună şi chiar pe Marte, se menţionează într-un anunţ al Casei Albe citat de agenţia Reuters. 

'Directiva Politicii Spaţiale' dispune NASA 'să conducă un program inovativ de explorare spaţială pentru a trimite din nou astronauţii americani pe Lună şi chiar pe Marte', a anunţat purtătorul de cuvânt Hogan Gidley. 

Acesta din urmă a adăugat că decizia lui Trump se bazează pe recomandările venite de la Consiliul Naţional Spaţial. 'Această decizie va schimba politica naţiunii noastre privind zborul în spaţiu, pentru a ajuta America să devină forţa directoare în industria spaţială, să obţină noi cunoştinţe din Cosmos şi să impulsioneze avansul tehnologic', a mai menţionat acelaşi purtător de cuvânt.AGERPRES

×