x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sursă poloneză: o dronă militară s-a prăbușit în sud-vestul Poloniei

Sursă poloneză: o dronă militară s-a prăbușit în sud-vestul Poloniei

de Redacția Jurnalul    |    21 Iul 2023   •   11:26
Sursă poloneză: o dronă militară s-a prăbușit în sud-vestul Poloniei

O dronă militară de recunoaștere s-a prăbușit în această săptămână în sud-vestul Poloniei, a anunțat vineri radiodifuzorul privat RMF FM, citat de Reuters.

Drona a fost găsită într-o pădure din apropierea satului Trzebien. Un trecător a sunat la serviciile de urgență pentru a spune că a văzut un obiect prăbușindu-se în zonă, a relatat sursa menționată. Locul în care a căzut drona se află în apropierea unui centru de pregătire militară.

Aleksander Kucharczyk, de la serviciul de pompieri din Wroclaw, a declarat pentru postul de radio polonez că nimeni nu a fost rănit în incident și că un reprezentant al armatei i-a spus că este vorba despre o dronă de recunoaștere.

Inițial, nu s-a știut de unde a venit drona, cine este proprietarul aparatului, iar Ministerul polonez al Apărării nu a comentat incidentul. Ulterior, ministerul a anunțat că drona era folosită de soldații americani pentru un zbor de antrenament.

„Informațiile obținute arată că, în timpul unui zbor de antrenament al soldaților americani, s-a pierdut contactul cu drona și aceasta a căzut apoi într-o zonă forestieră. Nimeni nu a fost rănit și nu există pagube ca urmare a incidentului ... Drona a fost preluată de partea americană, care deține drona", a transmis Ministerul Apărării la solicitarea Reuters.

Polonia, care este țară membră NATO, este în alertă deoarece spațiul său aerian a fost încălcat de câteva ori de la declanșarea războiului din Ucraina.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: drona polonia prabusire