Frumoasa şi celebra Cher revine în forţă cu un nou single, "Woman's World", un track dance cu beat-uri puternice şi hipnotice marcate de vocea inconfundabilă a artistei.
La cei 66 de ani pe care îi are, Cher dovedeşte că mai are încă multe de spus în muzică. Acest single se va regăsi pe primul CD cu melodii noi pe care îl lansează după 10 ani, relatează agenţia EFE.
O versiune scurtată a acestui single a fost auzită în urmă cu câteva săptămâni într-o discotecă, unde a fost înregistrat, fiind apoi postat pe internet.
CD-ul urmează să fie lansat în preajma sărbătorilor de Crăciun.
Citește pe Antena3.ro