x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe El Pais: "Uniunea Europeană trece prin declinul grandorii”

El Pais: "Uniunea Europeană trece prin declinul grandorii”

09 Apr 2012   •   16:24
El Pais: "Uniunea Europeană trece prin declinul grandorii”

Necesitatea unei noi viziuni asupra Europei, dar si incercarile de revizuire a Tratatului Schengen continua sa retina atentia analistilor din presa internationala.

"Uniunea Europeana trece prin declinul grandorii" titreaza, de exemplu, cotidianul spaniol El Pais, care constata ca, pentru prima data in istoria Uniunii, Franta a trecut in mod evident pe pozitia a doua, iar Germania, beneficiind de superioritatea economica, se afla la carma proiectului european, incercand sa impuna intregului continent modelul sau politico-economic. In acest context, alegerile prezidentiale care vor avea loc peste doua saptamani in Franta devin fundamentale si dincolo de granitele tarii pentru ca francezii trebuie sa decida daca doresc sa devina din nou o contrapondere a Germaniei in construirea edificiului european, mai scrie cotidianul spaniol.

Ce fel de Uniune doresc europenii?

El Pais conchide ca, de fapt, cheia pentru solutionarea actualei crize din Europa este una politica si depinde de raspunsul pe care europenii il vor da la intrebarea "ce fel de Uniune Europeana doresc". Viziunea actualului presedinte francez se poate citi in interviul acordat pentru "Journal du Dimanche", in care Sarkozy cere inca o data mai mult protectionism comercial in Europa care si-a deschis piata bunurilor inca din 1994, in timp ce in China, de exemplu, nu exista nicio piata deschisa. In plus, Sarkozy a amenintat din nou ca-si va retrage tara din Spatiul Schengen daca nu se vor intari controalele la granitele externe ale Uniunii.

Cotidianul grec "Kathimerini" comenteaza ca direct vizata in acest caz este Grecia care nu reuseste sa controleze imigratia ilegala de la granitele sale cu Turcia. Astfel, Grecia se afla in fata riscului de a suporta sanctiuni care, in fapt, vor insemna suspendarea participarii tarii la Spatiul Schengen, mai ales daca mai multe tari europene vor cere reintroducerea verificarii pasapoartelor la frontiera, mai scrie cotidianul grec.

In privinta aderarii Romaniei si Bulgariei la zona de libera circulatie, ziarul sofiot "Dnevnik" reaminteste ca desi monitorizarea justitiei nu are legatura cu acest proces, Olanda a blocat aderarea celor doua state pana cand Bruxelles-ul va prezenta doua rapoarte pozitive, care sa dovedeasca faptul ca Bucurestiul si Sofia se descurca excelent in ceea ce priveste combaterea coruptiei si a crimei organizate.

×