Un elicopter al pușcașilor marini americani (U.S. Marine Corps), implicat în operațiunile de salvare după seismul cu magnitudinea de 7,4 produs marți în Nepal, este dat dispărut în apropierea localității nepaleze Charikot.
Maiorul David Eastburn, purtător de cuvânt al Comandamentul Forțelor SUA din Pacific, a precizat că a fost declanșată o anchetă privind informațiile despre dispariția unui elicopter UH-1 Huey, scrie AGERPRES.
Potrivit unor surse militare americane, citate de Reuters, la bordul elicopterului se aflau șase soldați americani și doi soldați nepalezi.
Charikot este unul dintre satele cele mai afectate de seismul de marți din Nepal. Acest cutremur a făcut cel puțin 57 de morți și 1.129 de răniți, în majoritate în cartierul Dolakha, din nord-vestul capitalei Kathmandu.
Potrivit Ministerului de Interne nepalez, 34 de oameni și-au pierdut viața numai în Dolakha, cartier situat în apropiere de Sindhupalchok, zona cea mai afectată de seismul de 7,8 grade din 25 aprilie, care s-a soldat deja cu peste 8.000 de morți și circa 17.800 de răniți.