Elon Musk, CEO-ul Tesla, afectat vizibil de dificultăţile cu care se confruntă compania lui şi criticat pentru declaraţiile sale controversate din ultima perioadă, a stârnit noi polemici în spaţiul online după un interviu difuzat joi seară, în timpul căruia antreprenorul de origine sud-africană a băut whisky şi a fumat marijuana, informează AFP.
În noaptea de joi spre vineri, miliardarul Elon Musk, în vârstă de 47 de ani, a susţinut un dialog de aproape două ore cu actorul de comedie şi prezentatorul Joe Rogan. Aproximativ 90.000 de persoane au urmărit acea emisiune, ce a fost difuzată în direct pe YouTube.
"Nu cred că aţi vrea să fiţi în locul meu, nu v-ar plăcea chiar atât de mult", a declarat Elon Musk în debutul acestui interviu online.
În august, Elon Musk a dezvăluit starea sa de oboseală accentuată şi de stres în cadrul unui interviu publicat în cotidianul The New York Times, ai cărui jurnalişti au spus că renumitul antreprenor "a trecut de la râs la plâns" în timpul conversaţiei.
"Poate că e o dulcegărie, însă, pentru mine, iubirea este răspunsul. Petreceţi mai mult timp cu prietenii voştri şi mai puţin timp pe reţelele de socializare", a adăugat Elon Musk, un utilizator frecvent de Twitter, adresându-se internauţilor care urmăreau interviul lui de joi seară.
Unul dintre mesajele sale publicate recent pe Twitter, referitor la o posibilă retragere de la bursă a constructorului de automobile electrice Tesla, i-a provocat câteva probleme judiciare. Elon Musk a renunţat apoi la acel proiect.
Joi seară, între două întrebări, CEO-ul Tesla a sorbit dintr-un pahar de whisky şi a fumat o ţigară cu marijuana ce i-a fost oferită de prezentatorul acelei emisiuni online.
"Nu fumez aproape niciodată iarbă. Consider că nu e bună pentru productivitate, este contrariul unei ceşti cu cafea", a precizat el. Elon Musk a vorbit, de asemenea, despre viziunea lui despre un viitor în care oamenii vor explora şi vor coloniza cosmosul.
"Cred că viitorul în care vom fi o civilizaţie care călătoreşte în spaţiu, în mijlocul stelelor, este foarte interesant", a declarat antreprenorul sud-african, care este, totodată, CEO-ul companiei SpaceX, care fabrică rachete şi vehicule spaţiale.
Purtând un tricou negru pe care era imprimat mesajul "Occupy Mars", Elon Musk a adăugat: "Dacă ar trebui să rămânem pe Terra pentru totdeauna, nu va fi un viitor prea frumos".
Întrebările legate de fragilitatea psihică a lui Elon Musk s-au adăugat în ultima vreme îndoielilor pe care anumiţi investitori le au în legătură cu capacitatea companiei Tesla de a-şi îndeplini obiectivele de producţie. Compania a înregistrat o scădere cu peste o cincime a capitalizării sale bursiere, după acel mesaj faimos publicat de Elon Musk pe Twitter pe 7 august, referitor la o posibilă retragere a companiei de la bursă.