x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Elveţia intenţionează să impună cote pentru imigraţie, dar să favorizeze cetăţenii UE

Elveţia intenţionează să impună cote pentru imigraţie, dar să favorizeze cetăţenii UE

de Agerpres    |    20 Iun 2014   •   20:12
Elveţia intenţionează să impună cote pentru imigraţie, dar să favorizeze cetăţenii UE

Elveţia intenţionează să impună cote în cea ce priveşte imigraţia pentru sejururi scurte ale cetăţenilor străini, pentru transfrontalieri şi pentru cetăţenii care doresc să se stabilească definitiv pe teritoriul acestei ţări, dar să-i favorizeze pe cetăţenii care provin din ţări ale UE, potrivit unei noi legi privind imigraţia, a anunţat guvernul elveţian vineri, relatează Reuters şi AFP.

Legea va stabili cote pentru imigraţie, aşa cum a decis populaţia în urma referendumului pe această temă din februarie, dar va impune reguli mai permisive pentru cetăţenii UE, ca să mai tempereze criticile venite de la Bruxelles, dar şi din partea unor vecini precum Germania şi Franţa.

În prezent, nu există nici o cotă pentru cetăţenii din ţările de la graniţă care au un contract de angajare şi nici pentru lucrătorii sezonieri.

Elveţia nu este membră UE, dar ca membru al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (EFTA) a semnat acorduri cu blocul celor 28, între care acordul privind libera circulaţie a forţei muncă, în parte pentru a avea acces la pieţele europene.

"Spre deosebire de cetăţenii unei terţe ţări, cei din UE şi EFTA pot fi admişi chiar dacă nu au calificare", se arată într-o declaraţie a guvernului elveţian, fără a specifica restricţiile pe care noua lege le va impune cetăţenilor din UE.

Guvernul a declarat că nu a stabilit o ţintă fixă şi inflexibilă pentru reducerea imigraţiei în propunerea sa de lege, ce ar urma să intre în vigoare în 2017.

Libera circulaţie a forţei de muncă este unul dintre principiile fundamentale ale UE şi oficiali de la Bruxelles au comunicat Elveţiei că nu se poate bucura de beneficiile accesului la piaţa europeană fără să accepte obligaţiile pe care le presupune acest lucru.

×
Subiecte în articol: imigratie elvetia elvetia