
În interviul acordat ziarului Le Temps, Keller-Sutter a apreciat că discursul lui Vance reflectă valorile liberale pe care le împărtășește și Elveția, în special principiul ascultării vocii populației.
„A fost o pledoarie pentru democrația directă. Se poate citi așa", a declarat președinta elvețiană, făcând referire la sistemul politic al țării sale, cunoscut pentru utilizarea frecventă a referendumurilor, notează AFP.
Discursul lui Vance, susținut joi la München, a provocat nemulțumiri în special în Germania, după ce a criticat limitarea libertății de exprimare în Europa și excluderea partidelor care își exprimă îngrijorarea față de imigrație.
Vicepreședintele american i-a criticat pe comisarii UE și a avertizat că libertatea de exprimare este „în retragere" pe continent.
Referitor la anunțul recent al președintelui Trump privind discuțiile cu Vladimir Putin despre un posibil armistițiu în Ucraina, președinta Elveției a îndemnat la calm. Ea a explicat „metoda lui Trump este de a face un anunț și apoi lucrurile evoluează", sugerând că nu este necesar să existe panică după fiecare declarație. Ea a subliniat însă că orice negocieri de pace trebuie să implice nu doar SUA și Rusia, ci și Ucraina, Europa și țările din Sudul continentului.
