„Negarea” existenţei Israelului ca stat constituie o nouă formă de antisemitism, a declarat miercuri preşedintele francez, Emmanuel Macron, în prima zi a vizitei sale Ierusalim cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist Auschwitz, informează AFP.
Şeful statului francez s-a întâlnit în cursul dimineţii cu premierul izraelian, Benjamin Netanyahu, apoi cu omologul său Reuven Rivlin, care a salutat eforturile franceze de combatere a antisemitismului, între care o rezoluţie vizând antisionismul.
„Antisionismul, atunci când neagă existenţa Israelului ca stat, este antisemitism”, a declarat Macron, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Rivlin.
„Ceea ce nu vrea să însemne că ar fi imposibil de a avea dezacorduri, de a critica o acţiune sau alta a guvernului Israelului, dar negarea existenţei sale relevă bineînţeles astăzi o formă contemporană de antisemitism”, a insistat el.
Macron afirmase cu un an în urmă că doreşte să extindă definiţia antisemitismului la antisionism. Parlamentul francez a adoptat luna trecută o propunere de rezoluţie în acest sens, care a stârnit totuşi opoziţie, în special din partea responsabililor partidelor care se tem că aceasta ar putea împiedica orice fel de critici împotriva politicii Israelului.
Invitat printre cei 40 de lideri mondiali pentru a comemora joi 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de la Auschwitz, Macron a discutat şi despre Iran, subiectul unor tensiuni majore după moartea într-un raid american la Bagdad a generalului iranian Qassem Soleimani.
Aceasta este prima sa vizită în Ţara Sfântă de la venirea la putere în 2017, Emmanuel Macron urmând să se deplaseze şi la Ramallah, sediul Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP) pentru se întâlni cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas.
Această vizită intervine într-un moment în care actorii regionali aşteaptă ca Washingtonul să dea publicităţii detaliile proiectului său de pace israeliano-palestinian.
„Nu este vorba ca Franţa să vină astăzi cu o propunere pe masa (negocierilor), înţeleg că alţii o vor face, uneori aceasta lăsându-se aşteptată. Orice proces de pace este posibil doar dacă părţile implicate vor să construiască pacea, atunci Franţa va ajuta şi în rolul ce îi este destinat”, a declarat preşedintele francez.
Înainte de plecarea sa în Israel, Palatul Elysee a menajat cele două tabere, criticând pe de o parte politica de colonizare a Israelului ca pe „o politică a faptului împlinit”, dar, pe de alta, promiţând la comemorările de joi, la Memorialul Yad Vashem, un discurs dur împotriva antisemitismului.