x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Emmanuel Macron a promulgat legea pensiilor. Sindicatele amenință cu proteste pe 1 Mai

Emmanuel Macron a promulgat legea pensiilor. Sindicatele amenință cu proteste pe 1 Mai

de Redacția Jurnalul    |    15 Apr 2023   •   12:40
Emmanuel Macron a promulgat legea pensiilor. Sindicatele amenință cu proteste pe 1 Mai
Sursa foto: Hepta

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a promulgat controversata lege a pensiilor, după avizul favorabil al Consiliului Constituțional din această țară. Reforma pensiilor a scos milioane de oameni în stradă, scrie Reuters.

Textul actului normativ a fost publicat în Jurnalul Oficial iar principalele prevederi sunt creșterea vârstei de retragere din activitate de la 62 de ani la 64 de ani și vechime mai mare în muncă pentru a beneficia de pensie completă. 

Sindicatele franceze au cerut, în zadar, șefului statului să nu promulge legea și au avertizat că vor urma noi proteste pe 1 Mai, de Ziua Muncii. 

Totodată, Consiliul Constituțional a respins propunera opoziției de organizare a unui referendum asupra reformei pensiilor. 

Mai mult, legea pensiilor nu a fost trecută prin parlamentul de la Paris, fiind aprobată prin asumarea răspunderii guvernului condus de Elisabeth Borne.

 


 

×