Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a apreciat joi că victoria militară împotriva grupării Stat Islamic (SI) va fi totală ''în următoarele luni'' în Irak şi în Siria, dar că ea nu va fi suficientă pentru a pune capăt ameninţării jihadiste, relatează AFP.
''Am învins la Raqqa şi, în următoarele săptămâni şi în următoarele luni, vom avea posibilitatea, şi cred aceasta profund, să învingem total pe plan militar în zona irakiano-siriană'', a declarat Macron, adresându-se trupelor franceze staţionate în Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU).
''Dar nu s-a terminat încă această luptă. Stabilizarea în timp şi lupta împotriva grupărilor teroriste vor fi factori indispensabili pentru o soluţionare politică cuprinzătoare, pluralistă, pe care vrem s-o vedem că apare în această regiune'', a adăugat Macron.
Preşedintele francez a profitat de ocazie pentru a saluta ''cooperarea operaţională la un nivel foarte înalt'' cu Emiratele, care participă din 2014 la coaliţia internaţională împotriva grupării Stat Islamic. Abu Dhabi duce o politică de ''toleranţă zero'' pe teritoriul său faţă de islamişti. AGERPRES