x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Erdogan salută loviturile aeriene occidentale în Siria

Erdogan salută loviturile aeriene occidentale în Siria

14 Apr 2018   •   17:38
Erdogan salută loviturile aeriene occidentale în Siria

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a salutat sâmbătă loviturile aeriene întreprinse în Siria de SUA, Franţa şi Marea Britanie, apreciind că operaţiunea a trimis un mesaj omologului său sirian Bashar al-Assad, transmit AFP şi Reuters. 

'Considerăm că această operaţiune este corespunzătoare', a declarat Erdogan cu ocazia unei reuniuni a formaţiunii sale, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), la Istanbul. 

'Regimul a văzut că atacurile sale în creştere din ultimele zile contra unor disidenţi (...) nu vor rămâne fără răspuns', a adăugat preşedintele turc, afirmând că 'poporul nevinovat sirian ar fi trebui apărat cu mult timp în urmă'. 

'Nu putem accepta ceea ce au trăit aceşti bebeluşi (sirieni) după utilizarea de arme chimice. Oricine ar fi autorii, ei trebuie să plătească preţul', a insistat Erdogan. 

El a afirmat că a petrecut o noapte albă urmărind evenimentele şi că a discutat cu premierul britanic Theresa May după loviturile aeriene, urmând să aibă o convorbire telefonică şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron. 

Conform unei surse a preşedinţiei de la Ankara, Erdogan a subliniat în discuţia cu Theresa May că pacea în Siria nu poate trece decât printr-o 'soluţie politică'. 

Vicepremierul turc Bekir Bozdag a indicat pe Twitter că Ankara fusese informată despre lansarea loviturilor aeriene şi că baza de la Incirlik, din sudul Turciei, nu a fost utilizată în această operaţiune. 

La rândul său, Ministerul turc de Externe a declarat, într-un comunicat, că operaţiunea occidentală împotriva Siriei a 'uşurat conştiinţa umanităţii' în faţa' atacurilor chimice.

AGERPRES

×