Turcia nu va aştepta pentru totdeauna la uşa Europei şi este pregătită să se retragă din negocierile de aderare la UE dacă islamofobia şi ostilitatea din partea unor state membre vor continua să se amplifice, a declarat marţi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan într-un interviu pentru agenţia Reuters.
În acest interviu realizat la mai puţin de două săptămâni după victoria de la referendumul prin care şi-a întărit prerogativele prezidenţiale, Erdogan a spus că decizia recentă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de a pune Turcia înapoi pe lista de monitorizare din cauza situaţiei drepturilor omului este 'pe deplin politică' şi că Ankara nu recunoaşte măsura.
APCE, cu sediul la Strasbourg, a anunţat că pune din nou Turcia pe lista de monitorizare din cauza măsurilor de reprimare a vocilor critice după tentativa de lovitură de stat de anul trecut, a încălcării drepturilor omului şi a îngrijorărilor privind sporirea prerogativelor lui Erdogan.
Relaţiile Turciei cu UE s-au înrăutăţit înainte de referendum, când Erdogan a acuzat Germania şi Olanda de practici naziste prin interzicerea participării unor oficiali turci la marşuri în favoarea unui vot pozitiv la referendum.
"În Europa, lucrurile au devenit foarte grave în ceea ce priveşte extinderea islamofobiei. UE îşi închide uşile pentru Turcia, în timp ce Turcia nu îşi închide uşile pentru nimeni", a spus Erdogan, arătând fotografii cu moschei vandalizate şi cu susţinători ai militanţilor kurzi, scoşi în afara legii, mărşăluind împotriva sa în Europa.
"Dacă nu acţionează sincer, atunci trebuie să găsim o cale de ieşire. De ce să mai aşteptăm? Negociem de 54 de ani", a spus el, făcând referire la Acordul de la Ankara din 1963 care recunoaştea obiectivul pe termen lung de aderare a Turciei la o Europă unită.
Dacă va fi nevoie, a spus el, Turcia ar putea organiza un referendum similar cu cel din Marea Britanie privind apartenenţa la UE. El a subliniat că Brexit-ul 'a liniştit' Marea Britanie şi că aceasta "se îndreaptă spre un nou viitor".
Este o săptămână critică pentru relaţiile Turcia-UE. Europarlamentarii vor dezbate miercuri legăturile cu Turcia, în timp ce miniştrii de externe din blocul comunitar vor discuta vineri această chestiune.
Erdogan a spus că va urmări cu atenţie situaţia. "Sunt foarte curios cum va acţiona UE", a declarat el, criticând statele UE care au cerut oprirea negocierilor de aderare.
Turcia, a precizat el, este în continuare angajată faţă de negocieri.
"Nu există nici măcar un singur lucru pe care nu suntem pregătiţi să îl facem, în minutul în care ni l-ar cere. Orice îşi doresc, facem. Cu toate acestea, ne ţin la uşă", a afirmat el.
Erdogan a mai declarat că Europa nu a apreciat rolul Turciei în oprirea fluxului de imigranţi din Siria şi Irak care traversează frontierele sale şi a precizat că povara a căzut pe umerii Turciei şi a altor ţări din regiune precum Liban şi Iordania.
El a insistat că nu poate exista o soluţie la conflictul din Siria atât timp cât preşedintele Bashar al-Assad rămâne la putere şi că preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus că nu are niciun angajament personal faţă de liderul sirian.
Sursa: www.agerpres.ro