x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un jurnalist american contestă decizia de prelungire a arestului său preventiv în Rusia

Un jurnalist american contestă decizia de prelungire a arestului său preventiv în Rusia

de Redacția Jurnalul    |    27 Aug 2023   •   08:00
Un jurnalist american contestă decizia de prelungire a arestului său preventiv în Rusia
Sursa foto: Hepta

Jurnalistul american Evan Gershkovich, arestat în urmă cu câteva luni în Rusia pentru ''spionaj'', a contestat decizia recentă a unui tribunal din Moscova de a-i prelungi cu trei luni arestul preventiv, transmite AFP.

Anunţul a fost făcut de tribunalul municipal din Moscova, pe website-ul său.

Instanţa respectivă a prelungit joi cu trei luni arestul preventiv al jurnalistului american, arestat la sfârşitul lunii martie în Rusia pentru "spionaj", acuzaţie pe care el o neagă.

Prelungirea arestului preventiv era aproape sigură, deoarece justiţia rusă eliberează foarte rar persoanele încarcerate în aşteptarea procesului lor pentru acuzaţii atât de grave.

Evan Gershkovich, un jurnalist de la Wall Street Journal, a fost arestat de serviciile de securitate ruse în timp ce relata de la Ekaterinburg, în Urali, pe 29 martie.

De atunci, el a fost ţinut închis în centrul de detenţie Lefortovo din Moscova, care este folosit de Serviciul de Securitate al Rusiei (FSB) pentru a ţine prizonierii într-o singurătate aproape totală.

În ultimii ani, mai mulţi cetăţeni americani au fost arestaţi şi condamnaţi la sentinţe grele în Rusia, Washingtonul acuzând Moscova că doreşte să-i schimbe cu ruşi deţinuţi în SUA. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

×
Subiecte în articol: Evan Gershkovich contestare