Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În anii ’60 s-a produs adesea o literatură în care reaua-credinţă rivaliza cu sarcasmul. Prin comparaţie, unele scrieri apologetice, pe cât de subiective, pe atât de ingenue, serveau, în ultimă instanţă la fel de prost ca şi primele, singura cauză de interes, şi anume căutarea modestă, dar îndârjită a adevărului istoric”. Puteam noi să facem excepţie de la regulă? Fireşte că nu! Numai că, la noi, ordinea clişeelor propagandiste s-a inversat. Dacă până în 1989 Cuba era “singura ţară comunistă din America de Sud care rezistă eroic ameninţărilor imperialismului american”, după 1989 a devenit “unul dintre ultimele bastioane ale comunismului”.
“Această Cubă – notează Corneliu Vlad în incitanta sa carte «Cuba - zece sfidări” -, a fost protagonistul a cel puţin zece acte de răsunet din marele spectacol geopolitic global. Istoria Cubei revoluţionare este densă, mereu răvăşită, tensionată câteodată până la paroxism şi cu reverberaţii planetare.”
De unde şi expresia “excepţionalism cubanez”, pe cale să devină, şi ea, un clişeu. Există mai multe feluri de a percepe “excepţionalismul cubanez”, dintre care Corneliu Vlad reţine şapte: protocolar, fascinant, absurd umoristic, descurajant, minţind, printr-un plagiat şi cel firesc. Mod pe care el însuşi îl adoptă scriind despre “o ţară care nu este nici mai rea, nici mai bună ca altele. O ţară - cum să spun? - firească”.
Iată o reacţie - cum să spun, la rândul meu? - firească din partea unui gazetar român invitat de guvernul cubanez să le viziteze, împreună cu alţi 200 de confraţi, ţara, cu prilejul ediţiei jubiliare a Târgului de Turism de la Havana. Un gazetar care pleacă la drum cu un solid bagaj de lecturi, din care nu lipsesc Ernest Hemingway şi Ignacio Ramonet.
În carte, sunt două secţiuni care se completează reciproc. Mai întâi, “Jurnal cubanez”, unde impresiile din realitatea imediată sunt trecute prin filtrul unei bogate documentări. De fapt, vizitatorul confruntă ceea ce aflase din cărţi cu ceea ce vede “pe teren”. De o rară savoare rămân paginile despre cel mai cunoscut şi cel mai cântat cuvânt cubanez: guantanemera. De la o vorbă melodioasă, Corneliu Vlad reconstituie o întreagă istorie culturală şi descifrează sensurile unui mod de a fi şi de a te bucura de frumuseţile lumii. Ale unui etos cu inconfundabile valenţe şi deschideri spirituale pe care Corneliu Vlad îl surprinde pe urmele lui Eduardo del Liano: “A fi cubanez, spune el (Eduardo del Liano - n.n.) nu e un «label», nu e o marcă de comunist neînduplecat, de bătrân muzicant tradiţional sau de dansator afro-cubanez de rumba (rumbero). Cultura cubaneză trebuie să fie punctul de vedere asupra lumii şi nu imaginea unei caricaturi transmisă în lume, care percepe Cuba ca o ţară bizară, în afara oricărei norme contemporane”.
De unde, atunci, “excepţionalismul cubanez”? De la cele “zece acte de răsunet din marele spectacol geopolitic global” despre care vorbeşte Cornel Vlad, începând cu poziţionarea Cubei, în plin război rece, ca o posibilă “a treia cale” între socialism şi capitalism şi până la nominalizarea sa ca singurul stat al lumii care a putut atinge nivelul de dezvoltare durabilă (conform raportului anual al World Wide Fund for Nature-WWF). Acolo unde mulţi mai văd Cuba ca o entitate autarhică, în afara confruntărilor lumii de azi, Cornel Vlad vede o Cubă conectată la multe dintre aceste teme, cărora încearcă să le dea răspunsuri proprii. Fireşte, unele ipoteze ale cărţii pot contraria, pot stârni replici sau contestări. Mă refer la capitolele despre echidistanţa cubaneză în marea schismă comunistă dintre Moscova şi Beijing, despre o Cubă “singură în faţa superputerii mondiale”, despre raporturile cu mişcarea de neliniere şi despre soluţia tricontinentală avensată de cubanezi, dar, mai ales, la cea de-a noua sfidare: “Începutul sfârşitului formulei neoliberale”.
La finalul cărţii, Corneliu Vlad lansează o întrebare: “Va dăinui tradiţionalul «excepţionalism cubanez» şi în secolul al XXI-lea?”. Răspunsul nu e prea lesne de dat, ţinând seama de încrengătura de reţele, actori şi interese care s-au angajat în competiţie. Un lucru rămâne însă cert: “Populaţia acestei insule nu vrea decât să trăiască decent şi să aibă locul ei în lume, beneficiind de aspectele pozitive ale mondializării”. Dacă şi în ce măsură vor ţine cont de această realitate viitoarele strategii geopolitice? - iată, de-acum, o altă, posibilă, provocare...
Citește pe Antena3.ro
În tot, Corneliu Vlad a reuşit o abordare originală şi realistă pe un subiect mereu captivant.
*) Corneliu Vlad “CUBA – Zece sfidări - Editura TOP FORM, 2010
