x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Explozie în faţa sediului unui cotidian bulgar

Explozie în faţa sediului unui cotidian bulgar

10 Feb 2011   •   11:26
Explozie în faţa sediului unui cotidian bulgar

O explozie a avut loc, în această dimineaţă, în capitala bulgară, chiar în faţa sediului unui cotidian care a publicat recent conţinutul unor interceptări telefonice, care ar putea fi compromiţătoare pentru câţiva oficiali de rang înalt, între care premierul Boiko Borisov, titrează AFP, citată de antena3.ro.

Potrivit directorului poliţiei din Sofia, Valeri Iordanov, explozia nu s-a soldat cu victime sau răniţi, însă geamurile şi mai multe vehicule au fost avariate, a declarat directorul poliţiei din Sofia, Valeri Iordanov. De asemenea, aceasta a precizat că puterea explozibilului corespunde celei a 400 de grame de trinitrotoluen.

Incidentul a avut loc la ora locală 05.45 (05.45 ora României), în plin centrul capitalei. Redactorul-şef al cotidianului Galeria, Kristina Patraşkova, a apreciat că acesta "constituie un act politic de intimidare".

Explozia s-a produs în ziua în care la Sofia sunt aşteptaţi patru comisari europeni, între care cel pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom. Bulgaria este criticată în mod regulat de Comisia Europeană pentru ineficienţa justiţiei în faţa criminalităţii şi corupţiei.

Cotidianul Galeria, apropiat unui fost oficial din cadrul serviciilor secrete aflat în conflict cu Guvernul, a publicat la începutul lui ianuarie stenogramele unor interceptări telefonice, dintre care unele compromiţătoare, ale directorului vămilor, Vanio Tanov, cu mai mulţi miniştri şi cu premierul Borisov.
  
Cu toate că guvernul afirmă că aceste înregistrări sunt falsificate, Borisov a recunoscut totuşi că oficiali de rang înalt din cadrul Guvernului au fost supravegheaţi periodic în cadrul luptei împotriva corupţiei.

×